Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost lansată platforma ”ParticipRare” pentru pacienții cu boli rare

ro

27 Apr, 2016 15:58 1185 Marime text
 
Pacienții cu boli rare din România au la dispoziție platforma "ParticipRare", lansată de Alianța Națională pentru Boli Rare, care vine să le ușureze accesul la tratament și informație.
 
Președintele organizației, Dorica Dan, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că în curând va fi lansat și un radio în care vocea pacienților să fie auzită. Dorica Dan a explicat că această platformă își dorește să faciliteze implicarea și comunicarea dintre părțile interesate în domeniul bolilor rare.
 

"Un pacient care nu are un diagnostic clar caută informații și astăzi poate să găsească linia de ajutor. Informațiile despre pacient sunt înregistrate în baza de date helpline, noi solicităm sprijinul specialiștilor care sunt în rețeaua helpline. Putem să avem răspuns de la specialist, uneori chiar un diagnostic sau soluție pentru problema pacientului. În mod ideal vom putea să orientăm pacientul către un centru de expertiză care va face evaluarea interdisciplinară, investigații, va recomanda un tratament și va fi înscris într-un registru de pacienți, apoi va fi orientat către centrul pentru terapie, servicii sociale, socio-medicale, informare, instruire, grup de suport", a explicat președintele Alianța Națională pentru Boli Rare, citată de agerpres.ro.

 
Platforma mai dispune de o bibliotecă ce conține documente despre bolile rare. Potrivit acesteia, platforma a fost creată în cadrul proiectului "ColaboRARE".
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii