Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost de mai multe ori în Portul Constanţa Pachebotul Costa Concordia va porni în ultimul "marş"

ro

20 Jul, 2014 10:14 2220 Marime text
Plecarea pachebotului Costa Concordia, al cărui naufragiu pe Insula Giglio, în Toscana, s-a soldat cu 32 de morţi în 2012, către portul Genova, unde va fi dezmembrat, este prevăzută pentru marţi, a anunţat Protecţia Civilă italiană, conform Mediafax.
 
"Am decis că este preferabil ca operaţiunea să o începem marţi", în loc de luni, aşa cum s-a prevăzut iniţial, a declarat Franco Gabrielli, şeful Protecţiei Civile italiene, care supraveghează lucrările încă de la început.
 
Pachebotul Costa Concordia a reînceput să plutească, aceasta fiind prima etapă decisivă a ranfluării sale, a anunţat luni Franco Porcellacchia, unul dintre inginerii responsabili cu operaţiunea.
 
Nava de croazieră a făcut, de-a lungul timpului, mai multe escale în Portul Constanţa. În momentul naufragiului, la bord se aflau 16 români, mulţi dintre ei din Constanţa, cu toţii angajaţi pe pachebotul de lux. Din fericire, niciun român nu şi-a pierdut atunci viaţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii