Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A consumat sau nu polițistul implicat în accidentul în care a murit judecătorul Mihaela Șerban, substanțe interzise? Ce a declarat avocatul suspectului (video)

ro

06 Jun, 2019 16:14 6974 Marime text
Noi amănunte au ieșit la iveală în cazul accidentului rutier în care judecătorul Mihaela Șerban și-a pierdut viața. Potrivit IPJ Constanţa, la data de 23 martie, la ora 16.10, un bărbat a condus un triciclu pe strada Constantin Brătescu, dinspre bulevardul Tomis. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Mihai Viteazu nu a respectat indicatorul Oprire, a pătruns în intersecţie și a intrat în coliziune cu un automobil Dacia, condus de un bărbat pe strada Mihai Viteazu dinspre bd. Tomis, dar şi cu un autoturism Volkswagen, condus de un bărbat pe strada Mihai Viteazu dintre bd. Mamaia.   

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a pasagerei de pe triciclu şi a celor doi bărbaţi, conducători auto. Ulterior, pasagera de pe triciclu, judecătorul Mihaela Șerban, s-a stins din viață. 

Recent au apărut zvonuri că polițistul care conducea triciclul în momentul accidentului s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise. Referitor la aceste informații avocatul polițistului, Bogdan Marian Pavel a susținut o declarație de presă în care a arătat următoarele: 

„Am ținut să avem această discuție doar din prisma declarațiilor care au fost lansate în mass/media referitoare la posibilul consum de substanțe interzise, lucru pe care vrem să îș infirmăm încă de acum. De altfel, nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva clientului meu pentru vreo astfel de infracțiune. Ceea ce trebuie să precizez este următorul aspect: a existat un buletin de analiză a probelor de sânge care nu a relevat niciun fel de substanță interzisă sau alcool în corpul clientului meu și o probă de urină care a prezentat anumite suspiciuni. Trebuie să explic faptul că această probă de urniă nu a fost definitivată, sunt doar rezultate preliminarii iar noi am contestat deja această situație și urmează ca procurorul să se pronunțe pe contestația noastră. Ținând cont de faptul că, sub simple substanțe luate împotriva răcelii pot duce la constatarea că aceste elemente conțin metamfetamine. Substanțe banale precum nurofenul sau ibuprohenul, siropuri de tuse conțin aceastăî substanță.

Totuși, ca să eliminăm orice suspiciune, clientul meu acum câteva zile a mers și a efectuat la un institut specializat un test antidrog în urma căruia a rezultat că nu a consumat și acum în prezent nu este sub influența vreunei substanțe interzise.

Mai mult decât atât, clientul meu a fost de acord să meargă la detectorul de minciuni sau la testul poligraf pentru a infirma această situație. Considerăm că este doar un rezultat preliminar, iar rezultatul final să fie unul care să reflecte adevărul și să arate că nu a consumat niciun fel de substanțe interzise.

De asemenea, examenul clinic realizat de către medici la momentul accidentului au demonstrat faptul că, atunci clientul meu nu avea niciun fel de atitudine, niciun fel de reacție care ar conduce la concluzia că este sub influența consumului de substanțe interzise.

Clientul meu își explică această situație prin aceea că de la momentul accidentului fiind și dumnealui într-o stare gravă de sănătate i-au fost administrate mai multe medicamente, mai multe sedative atât de către cadrele medicale de la ambulanță, cât și de cele de la spital, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge și de urină. În cea de sânge nu a ieșit nimic iar în cea de urină sunt mici indici.

Trebuie să mai specific faptul că, inclusiv în rezultatul preliminar, se arată că este obligatorie efectuarea unei a doua probe.
Eu sper să demonstrăm lipsa de intenție în producerea acestui accident tragic. Dacă la final se va stabili o acțiune din culpă, legea permite ca atunci clientul meu să își exercite meseria de polițist” - a precizat avocatul Bogdan Marian Pavel. 

 
De asemenea, una dintre victimele accidentului, taximetrist, a decis să formuleze plângere împotriva polițistului.

„Urmare a accidentului produs, clientul meu a suferit răni grave, iar Serviciul Județean de Medicină Legală a stabilit că are nevoie de 120 de zile de îngrijrii medicale, însă situația lui medicală este departe de a fi finalizată. Și acum se deplasează foarte greu cu cadrul și doar rpin casă. În acest context a decis să formuleze plângere împotriva conducătorului mopedului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Într-o altă ordine de idei am aflat că la analizele respectivului conducător al mopedului s-au depistat în sânge urme de substanțe interzise.
Noi dorim să se ia măsurile legale care se impun” - a declarat ​Cristian Ion, avocatul taximetristului.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii