Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

500 de noi posturi în serviciile de ambulanţă şi 200 de posturi în plus pentru rezidenţi

ro

12 Nov, 2016 09:49 1190 Marime text
Ministerul Sănătăţii propune suplimentarea cu 700 de posturi pentru unităţile finanţate integral de la bugetul de stat, dintre care 500 pentru serviciile de ambulanţă şi 200 pentru medicii rezidenţi.

Prevederile sunt cuprinse în proiectul de modificare a Hotărârii de Guvern privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, la concursurile de rezidenţiat pe posturi în specialităţi paraclinice, epidemiologie, igienă, medicină de laborator, precum şi în specialitatea medicină de urgenţă sau medicină de familie, medicii rezidenţi optează pentru posturi în cadrul serviciilor de ambulanţă sau direcţiilor de sănătate publică. Întrucât numărul de posturi alocat acestor instituţii este insuficient pentru încadrarea medicilor rezidenţi care vor promova concursul, este necesară suplimentarea acestora.

Proiectul prevede suplimentarea cu 200 a numărului de posturi alocate medicilor rezidenţi, pentru a putea fi încadraţi pe posturi în specialităţi deficitare în unităţi finanţate integral de la bugetul de stat.

Impactul financiar determinat de majorarea numărului maxim de posturi pentru medicii rezidenţi este de 501.600 de lei lunar, fără cote şi de 615.000 de lei lunar, inclusiv cote.

În nota de fundamentare a proiectului se mai arată că în subordinea Ministerului Sănătăţii funcţionează serviciile de ambulanţă, unităţi cu personalitate juridică finanţate integral de la bugetul de stat, cu un număr de 11.530 de posturi. În anul 2015, ca urmare a rectificării bugetare din luna septembrie, au fost alocate fonduri suplimentare pentru cheltuieli de personal, în vederea finanţării de posturi suplimentare care să permită reducerea deficitului semnificativ de personal care există în sistemul de asistenţă medicală de urgenţă, atât pentru unităţile de primire a urgenţelor din cadrul spitalelor, cât şi pentru serviciile de ambulanţă.

Ca urmare a analizei efectuate de Comisia interministerială pentru suport tehnic a rezultat că, pentru unele servicii de ambulanţă, numărul de posturi alocat categoriilor de medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri raportat la numărul populaţiei este mai mic de 90% faţă de media naţională. În vederea ajungerii la media naţională de 90%, este necesară suplimentarea cu 500 a numărului maxim de posturi alocat pentru serviciile de ambulanţă.

Iniţiatorii proiectului mai arată că suplimentarea numărului de posturi este determinată şi de necesitatea constituirii echipajelor în vederea respectării timpului de răspuns la solicitări, atât la sediul central, cât şi la substaţiile de ambulanţă.

Impactul financiar determinat de creşterea cu 500 a numărului de posturi în aceste unităţi finanţate integral de la bugetul de stat este de 2.158.000 de lei lunar, fără cote şi de 2.645.700 de lei lunar, inclusiv cote, scrie news.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii