Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

500 de lei la poliţist, pentru „soluţionarea favorabilă“ a propriului dosar

ro

12 Jun, 2011 17:05 624 Marime text
Un cetăţean din judeţul Prahova a fost arestat preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită ca urmare a unui flagrant organizat de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Anticorupţie pentru Judeţul Ilfov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Din informaţiile furnizate de autorităţi a reieşit că individul i-ar fi oferit 500 de lei unui agent de poliţie, pentru a-i „soluţiona favorabil cazul“. Redăm în continuare comunicatul DGA. La data de 9 iunie, poliţistul S. C., din cadrul Postului de Poliţie Baloteşti, judeţul Ilfov, a formulat un denunţ împotriva lui F. N. C., din localitatea Brazii de Sus, judeţul Prahova, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită. Poliţistul a sesizat că, la data de 7 iunie a.c. l-a identificat pe F. N. C. conducând sub influenţa băuturilor alcoolice un autoturism, având permisul de conducere anulat. Totodată, cel în cauză a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, precum şi să fie condus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice. F. N. C. i-a solicitat poliţistului să se întâlnească în ziua de 10 iunie, ca să îi dea o sumă de bani pentru a nu fi cercetat şi tras la răspundere pentru comiterea infracţiunilor reţinute. În cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au delegat ofiţerii D.G.A. - S.J.A. Ilfov să efectueze cercetări, iar în jurul orelor 09,15 ale zilei de 10 iunie a.c., cetăţeanul F. N. C. s-a prezentat la Postul de Poliţie Baloteşti şi a fost prins în flagrant în timp ce îi oferea agentului de poliţie suma de 500 RON, pentru „a-i soluţiona favorabil cazul“. Acesta a fost reţinut şi ulterior a fost prezentat la Tribunalul Bucureşti unde a fost emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii