Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

400 de polițiști acționează pentru siguranța turiștilor de pe litoral

ro

20 Jun, 2015 11:32 899 Marime text
 
Aproape 400 de polițiști din cadrul IPJ Constanța vor acționa din această săptămână pentru liniștea și siguranța turiștilor de pe litoral.

Potrivit unui comunicat, începând cu această săptămână aproape 400 de polițiști din cadrul IPJ Constanța vor acționa, suplimentar față de efectivul curent, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.

De asemenea, în perioada iulie — august, peste 200 de polițiști de la inspectoratele județene de poliție vor fi detașați la IPJ Constanța pentru a acționa împreună cu polițiștii de la această unitate în zona stațiunilor de pe litoral.

Cei care vor acționa sunt polițiști de la ordine publică, poliția rutieră, intervenție rapidă, investigarea criminalității economice, investigații criminale, transporturi și arme, explozivi și substanțe periculoase, relevă sursa citată.

Potrivit sursei citate, o atenție deosebită este acordată activităților de prevenire și informare antiinfracțională a cetățenilor cu privire la măsurile de siguranță pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale furturilor din camere de hotel, de pe plajă sau din auto.

Oamenii legii vor organiza întâlniri cu administratorii hotelurilor și vor afișa recomandări preventive la recepțiile hotelurilor și în alte locuri vizibile.

Polițiștii vor acționa și pentru siguranța turiștilor care sosesc în Portul Constanța la bordul navelor de croazieră, itinerariile de deplasare a acestora și obiectivele vizitate fiind monitorizate, se mai arată în documentul citat.

Polițiștii vor fi prezenți în trafic și vor organiza împreună cu specialiștii din cadrul Registrului Auto Român și Autorității Rutiere Române acțiuni pentru depistarea șoferilor care circulă cu defecțiuni tehnice, efectuează transporturi ilegale de mărfuri și persoane, poluează mediul, nu respectă timpii de odihnă ori depășesc masele maxime admise de gabarit și greutate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii