Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:12 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

115 ani de la nașterea unui mare scriitor. A absolvit Liceul Mircea. O școală din Constanța îi poartă numele

ro

23 Apr, 2016 05:02 3340 Marime text
Astăzi, Grigore Sălceanu ar fi împlinit 115 ani. S-a născut în ziua de 23 aprilie 1901, la Galați, și a murit pe 19 iulie 1980, în Constanța.
A fost un poet, și dramaturg român, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.
 
Potrivit wikipedia, după studiile primare de la Galați a continuat studiile liceale la Liceul Vasile Alecsandri din Galați, liceul Spiru Haret din Tulcea și Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța.
 
Din 1922 a urmat Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București. În acest timp a frecventat și cenaclul literar condus de criticul Mihail Dragomirescu.
A continuat studiile la Sorbona, unde a urmat cursurile unor profesori ca Daniel Mornet, André Le Breton, Gustave Michaud.
După terminarea studiilor și întoarcerea în țară a fost numit profesor la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos și Universul literar.
În 1936 a întemeiat la Constanța un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene.
Grigore Sălceanu s-a ocupat și de traduceri, traducând din limba franceză în română poemele Omul și marea de Charles Baudelaire, Napoleon II de Victor Hugo și Nevermore de Paul Verlaine.
Grigore Sălceanu a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu și poeziile populare Miorița și Meșterul Manole.
 
Volume de versuri:
Flori de mare (1928)
Fierbea azi-noapte marea (1933)
Basmul Smeilor (poeme feerice) (1934)
Feerie (1936)
Nopți pontice (1937)
Fata de împărat (1941)
Poemul creațiunii (1942)

Dramaturgie:
Ovidius, (tragedie în cinci acte)
Tropaeum Traiani (dramă în versuri)
Ambele piese au fost jucate pe scena Teatrului Dramatic din Constanța.
Decebal (piesă în versuri)
Turnul de rubin (piesă în proză)
Țara vânturilor (piesă în proză)

Premii
Premiul pentru poezie al Institutului de literatură pentru traducerile din lirica franceză (1925)
Premiul de poezie Ioan N. Roman (1934,)
Premiul Adamachi decernat de Academia Română, pentru poemul Fata de împărat (1943).

Una din prestigioasele școli din Constanța –fosta școală 1 din bulevardul Mamaia-îi poartă numele marelui scriitor.
Sursa foto: okazii.ro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii