Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

11 percheziţii la evazionişti din Bucureşti şi Alba

ro

30 Sep, 2015 08:07 1391 Marime text
La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 11 percheziţii la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul comerțului cu carne.

La data de 30 septembrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, efectuează 11 percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Alba, la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale şi la şapte persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

La acțiune participă și polițiști de la inspectoratele de poliție din județele Alba, Hunedoara şi Sibiu.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie 2013–martie 2015, cei în cauză ar fi efectuat mai multe achiziţii intracomunitare de animale vii, prin intermediul unor societăţi de tip „fantomă”, ce nu au fost declarate în totalitate şi pentru care nu au fost achitate obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat al statului.

Materia primă (în special, porci vii) ar fi ajuns în final în abatoarele unei societăţi din judeţul Alba, specializată în procesarea şi comercializarea produselor şi preparatelor din carne, produsele finite fiind ulterior comercializate „la negru”, prin intermediul magazinelor proprii de prezentare şi desfacere.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională este de aproximativ 2.000.000 de euro. Şapte persoane vor fi conduse la audieri, urmând să fie dispuse măsurile ce se impun.

Cercetările sunt efectuate într-un dosar penal instrumentat de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Sursa foto: www.vremeanoua.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii