Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Vreţi ca în Constanţa să fie reintrodus serviciul privind ridicarea automobilelor parcate neregulamentar?

ro

24 Apr, 2017 00:00 9036 Marime text
Municipiul Constanţa nu mai are serviciu de transportare şi depozitare a maşinilor parcate neregulamentar din data de 1 aprilie 2015. Cum la nivel naţional este în vigoare hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“, document ce face referire la ridicarea automobilelor parcate neregulamentar, există posibilitatea ca în municipiul Constanţa să fie reintrodus acest serviciu.
 
Potrivit hotărârii, se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
​- în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
- în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă“ şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
- pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de şase metri;
- în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
- în pante şi în rampe;
- în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă“, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificaţia „Zonă de staţionare cu durată limitată“ peste durata stabilită.
 
Mai departe, conform documentului publicat pe site-ul MAI, „ridicarea vehiculelor nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care: a) în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane; b) vehiculul aparţine unei instituţii dintre cele prevăzute la art. 32, alin. (2), lit. a) şi b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“.
 
Transportul vehiculului ridicat la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul autoturismului se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se achită contravaloarea operaţiunii de ridicare.
 
Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public. Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public. Acesta răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege.
 
Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.
 
Hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“ poate fi citită integral accesând secţiunea „Documente“.
 
În contextul celor mai sus precizate, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:

Sondajul s-a încheiat pe 30 aprilie 2017.
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteţi într-un comentariu şi părerea dumneavoastră pe marginea subiectului propus.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Costi 24 Apr, 2017 15:40 În primul rând,ar trebui să se preocupe de amenajarea de locuri de parcare şi abia după ce sunt suficiente să se treacă la ridicarea autovehiculelor...vor bani la buget,dar sa ii bage în conturile lor,nu să îi investească pentru dezvoltarea oraşului.....
  • fara nume 24 Apr, 2017 13:48 Sant de acord
  • Fghhjj 24 Apr, 2017 13:03 Dupa ce faceti parcari sa putem parca..introduceti si aceasta problema
  • Belega Constantin 24 Apr, 2017 12:44 Numai arătându-i la buzunar pot fi disciplinati conducătorii auto.
  • ion 24 Apr, 2017 10:36 Bună ziua Nu sunt de acord cu ridicarea pentru că nimeni nu răspunde de eventualele pagube produse autoturismelor, dar sunt întru totul de acord cu blocarea roţilor autoturismelor şi cu o amendă foarte mare pentru a descuraja acest lucru. Toate acestea NUMAI după ce autoritățile locale amenajează suficiente locuri de parcare şi renunţă la a mai face moluri, sensuri giratorii ş.a. Obligaţia autorităților este de a oferii oportunităţi de parcare şi atunci când un neica nimeni nu ţine cont de acestea să fie aspru sancţionat, dar repet după ce oferi parcări. La noi în România se începe cu sfârșitul - sancţiuni fără a oferii soluţii corecte. Să aveți o zi bună
  • Conducator auto 24 Apr, 2017 08:41 Nu sunt de acord cu ridicarea masinilor atata timp cat nu existe suficiente locuri de parcare amenajate.Militati pentru locuri de parcare si...daca atunci cand au unde parca si parcheaza neregulamentar sunt intrutotul de acord sa le ridice
  • Ctean 24 Apr, 2017 06:36 Nu ata timp cat nu sint suficiente locuri de parcare, atunci cand or sa fie locuri de parcare goale si masini parcate neregulamentar ,da ,sa facem biserici in loc de parcari si dati autorizatii de constructii la blocuri cu etaje fara nr cu spatii comerciale si locuri de parcare nu le cereti sa faca suficiente ,fac trei ,cinci locuri si gata, nu este corect