Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Credeţi că Simona Halep va cuceri o medalie la Jocurile Olimpice din 2020?

ro

30 Dec, 2019 00:00 3733 Marime text

Prioritatea Simonei Halep pe 2020 este participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce în ediţia precedentă, cea din 2016, de la Rio, campioana din Constanţa nu a evoluat.
În acest sens, pentru a pregăti cât mai bine ediţia 2020 a JO, unde vrea să fie aptă 100%, la cel mai înalt nivel fizic, Simona a anunţat deja că nu va participa la meciul României cu Rusia din Fed Cup, programat în luna februarie a anului viitor. Obiectivul campioanei de la Roland Garros şi Wimbledon e o medalie la Tokyo (singura care-i lipseşte din palmares), astfel că Simona ia în calcul să participe la toate probele, simplu, dublu şi dublu mixt.


„Următorul meu obiectiv e o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Vreau să ating forma de la Wimbledon şi să câştig. Vreau aurul, dar ştiu că este greu. O să joc în toate probele, pentru a lua o medalie. Orice fel de medalie va fi minunată. Aurul olimpic e un vis!“. a declarat Simona Halep, potrivit site-ului oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în luna iulie a acestui an, la revenirea din Anglia, unde cucerise trofeul de la Wimbledon.


În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:



De asemenea, aşteptăm şi comentariile dumneavoastră legate de tema sondajului propus.


Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citeşte şi:

Constănţenii Simona Halep şi Horia Tecău, desemnaţi cei mai buni jucători de tenis ai României în 2019


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii