Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Credeți că în următoarele două săptămâni se vor redeschide școlile la capacitate maximă?

ro

10 May, 2021 00:00 1439 Marime text
  • S-a stabilit ca, într-o situaţie absolut favorabilă, în care incidenţa să fie mult, mult scăzută, va putea fi pe masa opţiunilor şi revenirea tuturor claselor în unitățile de învățământ.
 
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a declarat, vineri, că nu se pot lua încă decizii cu privire la redeschiderea tuturor școlilor „până când nu vom vedea care este rata de infectare, mai ales după sărbătorile pascale".
 
Elevii sunt dornici să se întoarcă pe băncile școlii, însă totul depinde de situaţia epidemiologică şi progresul campaniei de vaccinare în rândul personalului din învăţământ.
 
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a precizat, în legătură cu data stabilita pentru deschiderea școlilor, că în această perioadă este vorba doar despre o parte dintre clase:
 
 „Școlile funcţionează pentru clasele terminale şi pentru clasele primare şi, de asemenea, în învăţământul special, dar cred că trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei pentru a reveni în şcoli în format întreg al claselor", spune Ioana Mihăilă.
 
În aceste condiții, cotidianul ZIUA de Constanța lansează sondajul de opinie cu întrebarea:


 
Totodată, așteptăm și comentariile dumneavoastră legate de tema în discuție, exprimate cu respectarea subiectului propus, fără atacuri la persoană ori limbaj licențios.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii