Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Credeţi că era necesar protestul mamut organizat în Bucureşti de PSD-ALDE?

ro

11 Jun, 2018 00:00 2680 Marime text
Sâmbătă, în Bucureşti, a fost zarvă mare. Mii de oameni îmbrăcaţi în alb, în partea de sus, au venit în Piaţa Victoriei pentru a întări poziţia oamenilor din fruntea PSD şi a conducerii ţării.
Au venit oameni din toate colţurile ţării: unii cu autocare, alţii cu trenul, alţii cu autoturismele proprii, dar niciunul pe banii lui, ci prin contribuţia financiară a partidului.
 
Încă de la faza de proiect a protestului, au fost voci pro şi contra organizării acestei adunări mamut.
Unii spuneau că nu are rost acest miting, alţii că totul este organizat pentru unii din conducerea politică şi guvernamentală aflată la putere, alţii că, efectiv, protestul nu trebuia să existe.
 
În acest context, lansăm un sondaj de opinie şi vă invităm să participaţi la o dezbatere privind protestul organizat de PSD-ALDE, dar şi să răspundeţi la întrebarea:
 


 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii