Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:38 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Alegerile locale din 2015, sub zodie liberală. Competiţie strânsă între Robert Boroianu şi Vergil Chiţac

ro

12 Oct, 2015 00:00 3163 Marime text
 

Doar câteva luni ne mai despart de ziua în care va trebui să alegem cel mai potrivit om pentru a ocupa funcţia de primar al Constanţei. După demisia (neaşteptată) a lui Radu Mazăre, fotoliul de „conducător suprem“ al Primăriei a devenit un trofeu ţintit de o suită impresionantă de politicieni. De stânga, de dreapta, independenţi, ei s-au avântat să spună că vor candida sau au fost propuşi drept candidaţi viabili pentru scrutinul electoral local.
 
Dacă până acum sondajele s-au adresat, pe rând, celor cu simpatii de dreapta şi celor cu simpatii de stânga, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat o ultimă provocare, generală, prezentând laolaltă toţi posibilii viitori candidaţi (în ordine alfabetică). După o săptămână în care cititorii ZIUA de Constanţa au avut posibilitatea de a da un vot, simbolic, candidatului preferat, situaţia se prezintă în felul următor:
 
Vergil Chiţac, recent intrat, oficial, în scrutinul intern al PNL pentru stabilirea viitorului candidat la Primăria Constanţa, s-a situat pe primul loc, cu 22% dintre cele peste 2.500 de voturi unice exprimate.
 
Pe locul secund, la doar un procent diferenţă, următorul favorit este Robert Boroianu.
 
Pe ce-a de-a treia poziţie, cu 14% din voturi, se situează actualul viceprimar cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău (PSD).

Egalitate

Christian Gigi Chiru (PNL) şi Claudiu Palaz (PMP) se situează la egalitate, cu câte 7% din numărul voturilor, Dumitru Coiciu (independent), actualul director al RATC, a obţinut 5% din încrederea votanţilor sondajului nostru, iar Cătălin Anghel (independent), Mihai Tararache (PNL) şi Dumitru Bădrăgan (PRU), câte 4%.
 
Cu mai puţin de 3% dintre voturi au fost creditaţi şi Nicolae Nemirschi, fostul viceprimar al Constanţei, Mihai Petre (M10), Iustin Fabian Roman (PNL), Florin Gheorghe (UNPR), Radu Babuş (PSD) şi Mircea Titus Dobre (1%).

Serialul alegerilor, încheiat

Aşa cum menţionam şi mai sus, acest sondaj a globalizat toate variante expuse cu alte ocazii în sondajele ZIUA de Constanţa. Primul sondaj s-a adresat celor cu simpatii liberale. Dintre cele peste 1.000 de voturi primite, senatorul Gigi Chiru a primit cele mai multe credite, având o cotă de „popularitate“ de 29% printre cititorii care au votat, urmat îndeaproape de Vergil Chiţac, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, cu 25% dintre voturi, şi de europarlamentarul Ramona Mănescu - 24%.
 
În cursul săptămânii în care s-a derulat sondajul, Ramona Mănescu a declarat că nu a crezut niciodată că ar fi cel mai bun candidat pentru Primăria Constanţa şi că îl va sprijini pe Robert Boroianu, care a primit 14% dintre voturi. Ultimul, dar nu cel din urmă, este Iustin Fabian Roman, care a fost votat de 8% dintre participanţii la acest sondaj.
 
Sondajul s-a încheiat pe data de 12 octombrie 2015
O săptămână mai târziu, o nouă provocare a fost lansată, vizând candidaţii de dreapta în general, nu doar pe cei liberali. Astfel, peste 1.500 de cititori au răspuns celei de-a doua provocări, ei având posibilitatea de a opta pentru una dintre cele şapte variante propuse. În urma votului exprimat, clasamentul rezultat a fost condus de Robert Boroianu (23%), urmat la diferenţă de un procent de Vergil Chiţac şi de Christian Gigi Chiru (22%), locul trei revenindu-i lui Claudiu Palaz (16%). Topul preferinţelor era completat de Mihai Tararache (6%), Mihai Petre (5%), Cătălin Anghel (4%) şi Iustin Fabian Roman (2%).
 
După candidaţii din „flancul“ de dreapta, am trecut la cei din flancul de stânga. Primii pe listă au fost cei afiliaţi PSD: Nicolae Nemirschi, Decebal Făgădău, Dumitru Coiciu şi Radu Babuş. Dintre cele peste 810 voturi primite, actualul primar interimar, Decebal Făgădău, a fost votat de 47% dintre participanţii la sondaj, urmat de Dumitru Coiciu, cu 30%. Nicolae Nemirschi este dorit ca primar de 15% dintre cititorii cotidianului ZIUA de Constanţa, iar Radu Babuş, de 8%. De aici, sondajul de opinie a fost extins apoi la o listă generală, în care fiecare posibil candidat perceput cu viziuni de stânga a avut un loc rezervat.
 
Rezultatele au fost: Decebal Făgădău - 37%; Dumitru Coiciu - 20%; Virgil Senopol - 13%; Nicolae Nemirschi - 8%; Florin Gheorghe - 6%; Dumitru Bădrăgan - 6%; Radu Babuş - 6% şi Mircea Titus Dobre - 4%.

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii