Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:06 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie 78% dintre respondenţi nu cred că primarul Decebal Făgădău va realiza proiectele prezentate în campania electorală

ro

13 Jun, 2016 00:00 4469 Marime text


În timpul campaniei electorale, candidatul PSD la acea vreme, actual primar ales al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a prezentat câteva proiecte pe care vrea să le implementeze.
 
Pe 5 iunie, 40,36% dintre constănțenii cu drept de vot s-au deplasat la urne. Au decis să încredințeze mandatul de primar candidatului propus și susținut de PSD, Decebal Făgădău, 43.320 de concetățeni. Astfel, în următorii patru ani, lui Făgădău i s-a acordat posibilitatea de a pune în practică proiectele prezentate în campania electorală. Majoritatea vizau modernizarea unor zone, inclusiv a unor piețe și artere rutiere importante din municipiu. De asemenea, din discursurile ce aveau ca scop convingerea electoratului tomitan, ceea ce s-a și reușit, nu au lipsit promisiuni cu privire la intervenții ale municipalității coordonate de Decebal Făgădău în domenii precum cultură, sport, turism.
 
În scurt timp, mandatul de primar al municipiului Constanța obținut de Decebal Făgădău va fi validat, iar acesta va putea să-și continue activitatea și proiecte aflate în derulare, cu finanțare din bugetul local sau de stat ori din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța a lansat o provocare cititorilor săi printr-un sondaj de opinie cu întrebarea: „Credeţi că va realiza primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, proiectele prezentate în campania electorală premergătoare scrutinului din 5 iunie?” Pe parcursul unei săptămâni, au răspuns provocării 792 de cititori, iar 78% dintre aceștia au răspuns „NU”, în timp ce 22% s-au dovedit a fi încrezători în noul edil-șef al municipiului Constanța și optimiști cu privire la punerea în practică a promisiunilor sale electorale.

Neîncrederea primează 



Interesante au fost însă și comentariile pe care le-au lăsat participanţii la sondaj pe site-ul cotidianului ZIUA de Constanța sau pe Facebook. Printre comentariile postate pe site s-a aflat și cel al Corinei, care sună astfel: „Din câte observ, majoritatea oamenilor nu prea au încredere în el. Atunci, cum Dumnezeu a putut ieși primar?”
 
„Atât timp cât îi vom lăsa doar pe cei de vârsta a treia să iasă la vot și care votează doar pentru promisiuni și pomeni electorale, iar tineretul în general este indiferent, să nu ne așteptăm la nimic. Constanța va rămâne încă mulți ani de acum încolo un oraș infect, corupt și slab dezvoltat”, a scris un cititor „fără nume”.
 
„O să facă ce vrea dacă suntem proști și îl lăsăm!”, ne avertizează Eliza.
 
„Nu am încredere în acest personaj... Dovadă este parcul din centru (Primărie) început în august 2015 și lăsat în paragină... un dezastru total Constanța... buruieni, gunoaie, trotuare distruse... bine că au pus băncuțe în stațiile de autobuz, dar nu avem un adăpost pe timp de ploaie… oraşul este un dezastru și așa va rămâne”, scrie Alex .
 
„Nu am încredere în acest individ. (…) A alocat așa-zise ajutoare celor declarați asistați social, fără a lua în considerare că sunt familii care muncesc mult și sunt sub nivelul celor care sunt asistați social. Deci ce vorbim?“, este de părere Mircea.
 
„Nu a fost în stare să facă un iluminat bun pe bulevardul Tomis - zona Dacia, ca să nu mai vorbim de trotuare, și mai se gândește la proiecte mari”, se întreabă retoric Ion.
 
„Nu cred, va merge tot pe linia Mazăre, sau mai rău”, scrie Dan.
 
„Ce a făcut domnul Făgădău timp de un an cât a fost primar (exceptând ultima lună, când a asfaltat câteva străzi)? Exact... nimic! Asta ne așteaptă şi în următorii patru ani”, consideră Angi.
 
„Nu va face nimic... va continua linia lui Mazăre”, este de părere Alexe.
 
„Referitor la sondaj, puteați să puneți mai multe variante... referitor la ce va face, ce să spun... Piața Tomis 3 va rămâne la fel, Griviţei la fel, Caragiale la fel... de un stadion nou nu poate fi vorba și mai sunt exemple din ce a spus dânsu. Dar să sperăm că poate-poate mișcă ceva”, ne îmbărbătează Marius

Comentarii de pe Facebook 

„Eu cred că oamenii nu au interes pentru orașul lor... au stat acasă ori s-au plimbat... dar, după, inexplicabil se trezesc că nu le place orașul... data viitoare nu îi mai lăsați pe beneficiarii de pachete să voteze... că știm unde se ajunge... sau mai degrabă știm cât vom stagna”, avertizează Viorel Stan.
 
„Așa suntem noi, ce se face nu ne place sau de ce nu se face, de ce nu face. Nu ne mulțumește nimic . Dar ar trebui să ne autoeducăm și noi mai întâi. Spunem că orașul arată jalnic, nu e curat, nu? Pai să vă dau un exemplu. În seara alegerilor, o familie, soț și soție, stătea pe noile bănci puse în stațiile de autobuz și mânca cireșe - soțul și doamna - seminţe. Cojile de semințe erau scuipate pe jos, la fel și sâmburii de cireșe. Nu mai spun că, la nici doi metri, era coșul de gunoi. Și atunci... ce să mai zici. Nu poate sta primarul după fiecare să vadă unde aruncă gunoiul, totul depinde de noi, cetățenii”, ne atrage atenția Michaela.
 
„Votaţi Da, oferiți încredere. Primari care s-au ținut de promisiuni s-au mai văzut uneori, dar primari care au întrecut așteptările peste măsură foarte rar”, ne îndeamnă Kroy Bogdan, în timp ce Carmen Petrişor și Charon Ciprian ne răspund simplu printr-un  Nu.
 
„74% au spus NU. Oameni fără logică, care se automulțumesc. Păi, dacă voi îl luați pe Nu în brațe, cum vreți să motivați politicienii să nu vă dezamăgească? Aici e problema mai degrabă, nu la ei. Mai puneți mâna pe cărți și deschideți-vă mințile alea întunecate, lăsați televizorul”, este sfatul dat de Bogdan.
 
„Sondaj de opinie... au votat niște moși băloși viitorul orașului pentru 4 ani? DA, dați-vă cu bicicleta pe Tomis acu'”, a fost reacția lui Dan Benea.
 
„Dar să ne aducem aminte și de Mihăieși și de dr. Neagoe. Ce au făcut pe perioada cât au fost primari? Ne-am învățat să comentăm și tot ce s-a mai făcut bun în Constanţa nu a fost bine. Comentăm de cei mai în vârstă că au votat cu X sau Z. Fiecare votăm cu cine vrem și să sperăm ca noul primar să se țină de promisiunile făcute și să nu dezamăgească constănțenii. Proiecte sunt multe și noi ar trebui să îl susținem și să îi fim alături. Să luăm exemplu de la Boc. Nu a fost bun ca premier, dar e bun ca primar și a câștigat și al doilea mandat”, ne îndeamnă Mihaela.
 
„A respectat vreun primar proiectele prezentate în campanile electorale? Eu nu îmi amintesc, voi?”, ne întreabă Mirela.
 
„Cred că, în scurt timp, facem referendum de destituire”, este de părere Titi, în timp ce Florian spune „sunt ferm convins că nu”, iar Lale menționează: „Nu de asta-i politica 99 la sută trebuie să știi să minţi, încât să crezi și tu… bravo lor”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • locuitor 25 Jun, 2016 17:14 DORIM CA EDILII CONSTANTZEI, SA LASE VORBELE, PROMISIUNILE SIN CAMPANIA ELECTORALA SI SA TREACA LA FAPTE : DOMNUL PRIMAR DECEBAL FAGADAU, CEILALTZI DOMNI POLITICIENI, SA LASE POLITICA, DE ACUM, POLITICA DUMNEALOR SA FIE PROBLEMELE ORASULUI CONSTANTZA, SI DOMNII DE LA RATC, IN ORASUL CONSTANTZA. SA SE REZOLVE SI CU : MULTZIMEA GUNOAIELOR CARE AU IMPANZIT TOT ORASUL CONSTANTZA. ORASUL CONSTANTZA, INCA MAI ARE STRAZI NEASFALTATE, CA-N EVUL MEDIU, PE STRAZILE : XENOPOL, VRANCIOAEI SI VOIEVOZI.................., STAU PANOURI, PE CARE STA SCRIS : INCEPAND CU 25 MAI 2016, INCEPE REABILITAREA CELOR TREI STRAZI, SI-N 25 AUGUST 2016, LUCRARILE DE REABILITARE SE TERMINA. ASTAZI, 25 IUNIE 2016, NICI GAND, SA SE APUCE, DE CE STA SCRIS PE PANOURI. MICROBUZELE VECHI, IMPROPRII TRANSPORTULUI IN COMUN " ADEVARATE BOMBE PE PATRU ROTZI ". CUI II SERVESTE, ACEST MOD DE A PACALI OAMENII, CARE PLATESC, PRETZUL BILETELOR, NEJUSTIFICAT DE MARE SI NECONFORME CU MODUL IMPROPRIU DE TRANSPORT IN COMUN, AL CALATORILOR, PRECUM SARDELELE, SCAUNELE SUNT CA PENTRU COPII SI MULTE SCAUNE SUNT DEFECTE, GEAMURILE SPARTE, USILE SE INCHID, TRAGAND DE SFOARA ?! TOT MEREU SPUNEM, AM INTRAT IN ue, IN EUROPA, VOM AVEA LAPTE SI MIERE, AM VAZUT SI SIMTZIT PE PROPRIA PIELE ! DE LA DACI SI GETZI SUNTEM IN EUROPA ! CE NE-O MAI FI TREBUIT ue ? CUI, I-O FI MAI NAZARIT / PRIIT ACEASTA ue ?! CA NOUA, ROMANILOR DE RAND, NU NE-A PRIIT, DIN CONTRA, AM SARACIT CONTINUUUUUUUUU ! Infiintzatzi trasee noi in Constantza si eliminatzi total microbuzele si transportul calatorilor cu astfel de mijloace de transport in comun.
  • radu 13 Jun, 2016 08:55 Uitati-va pe Bdul Tomis,s-a asfaltat pana in dreptul stopului de la Posta Mare,dupa....nimic,si nu ca ar fi vorba ca merge incet,dar asa se intampla intotdeauna cu acesti asa-zisi primari,promit si lasa totul balta,imediat dupa.vot.Asa s-a intamplat acum,imediat dupa duminica cu pricina (vot) nu s-a mai asfaltat nici macar un centimetru,totul e lasat de izbeliste.Si atunci la ce sa ne asteptam in urmatorii 4 ani.Praf si iar praf.Africa Alba!!!