Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:04 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Dacă ar fi participat în turneul play-off, FC Farul ar fi intrat în lupta pentru promovare? Cum au votat fanii

ro

01 Jun, 2020 00:00 2799 Marime text
  • Primele șase clasate în Liga a 2-a vor participa la un turneu play-off
  • Pentru FC Farul campionatul 2019/2020 al eșalonului secund s-a încheiat

Sezonul 2019/2020 al Ligii a 2-a va continua, pentru cinci meciuri, doar pentru primele șase clasate din acest moment (UTA, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid), care vor participa la un turneu play-off (cu înjumătățirea punctelor acumulate până acum). La final, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, iar formația de pe locul trei va disputa baraj de promovare.

În urma protocolului anunțat de Ministerul Tineretului și Sportului privind reluarea activității sportive, în contextul pandemiei de COVID-19, Federația Română de Fotbal a convocat reprezentații cluburilor din Liga a 2-a în cadrul unei videoconferințe, propunând trei scenarii, pentru încheierea actualului sezon. Variantele au fost supuse la vot, iar câștig de cauză a avut scenariul 3: play-off între primele șase echipe și „înghețarea“ sezonului pentru restul cluburilor din Liga 2, fără a mai retrograda nimeni.



 

A treia sub linie

În această situație, pentru celelalte 12 echipe din campionat (Metaloglobus București, Gloria Buzău, FC Farul Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, U Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, Csikszereda Miercurea Ciuc și Pandurii Târgu Jiu) campionatul s-a încheiat, formațiile intrând în vacanță. În momentul întreruperii campionatului, FC Farul Constanța ocupa locul 9, cu 33 de puncte, „marinarii“ rămânând astfel și în sezonul 2019/2020 în afara luptei pentru promovarea în Liga 1.

În acest context, ziarul ZIUA de Constanța a lansat sondajul de opinie cu întrebarea: „Credeți că, dacă ar fi participat în turneul play-off al Ligii a 2-a, FC Farul s-ar fi clasat cel puțin pe loc de baraj?“. În aprecierile fanilor a predominat echilibrul, astfel că 50% dintre cei care au participat au optat pentru „Da“ și tot atâția pentru „Nu“.


Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citește și:

FC Farul Constanța a încheiat sezonul 2019/2020 în Liga a 2-a. Decizia luată miercuri (video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • DODO 18 Jun, 2020 16:36 dezgropati-l pe mos vilcu Cind era el in tribune farul duduia pt ca sustinea echipa Acum a intrat pe mina ageamiilor care nici macar nu stiu sa faca afaceri in domeniu