Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oraş fără parcuri, dar cu palmieri în documente Mazăre aduce natura pe străzile constănţenilor

ro

02 Apr, 2012 00:00 4592 Marime text

deschidere_maz.jpgFoarte interesant, în plină criză economică, în 2009, municipalitatea a plătit cel mai mult pentru înfrumuseţarea oraşului. Iar tocmai pentru că s-a investit atât, în timpul iernii florile sunt protejate cu pet-uri. Ca să nu îngheţe. Că tot colorate sunt

Cei 12 ani sub cârmuirea primarului Radu Mazăre i-a adus Constanţei tristul renume de „oraşul fără parcuri", aproape fiecare centimetru pătrat de iarbă fiind înlocuit şi sufocat treptat de câte o construcţie grandioasă. Pentru ca cetăţenii oraşului să nu sufere după parcuri, primarul le-a dat la schimb palmieri plantaţi ici şi colo. Culmea coincidenţei, dispoziţia de primar privind cumpărarea palmierilor pentru strada Ştefan cel Mare, de pildă, a fost semnată cu doar o lună înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale din 2004. Iar pentru ca cetăţenii să nu ducă lipsă nici de plante, iar Mazăre să nu lase impresia că se uită la bani când vine vorba de nevoia de natură a constănţenilor, municipalitatea constănţeană a cumpărat şi flori, în perioada 2008 - 2011 fiind plătită suma totală de cel puţin 4.195.750 de lei către SC Pomacost SA (firmă al cărei nume este des întâlnit în licitaţiile organizate de administraţia publică locală), aşa cum reiese de pe SEAP. Ca într-o caricatură prost realizată, iarna, florile sunt protejate cu pet-uri.

campanie_mazare_-_sticle.jpg

Revenind la celebrii palmieri de pe strada Ştefan cel Mare, dispoziţia de primar nr. 1060/22.04.2004 privea achiziţia publică pentru contractul de produse „Palmieri din specia Chamaerops Excelsa", iar potrivit caietului de sarcini anexat la dispoziţia de primar, „cererea de ofertă are ca obiectiv achiziţionarea de palmieri din specia «Chamaerops Excelsa» ce urmează să fie plantaţi în municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare". Pentru a fi acceptaţi, palmierii trebuiau să „nu prezinte niciun fel de urmă de atac sau de boli sau dăunători, să nu fie răniţi sau rupţi din cauza manipulării sau a condiţiilor de transport auto, să fie în stare de vegetaţie". Totodată, „plantele să fie corect aclimatizate cu frunze verzi care să nu trădeze faptul că planta a suferit modificări fiziologice prin trecerea de la condiţiile de seră la cele din natură". Astfel, urmau să fie achiziţionaţi 50 de palmieri, în limita sumei alocate, criteriul de atribuire urmând să fie preţul cel mai scăzut. Preţul aproximativ a fost de 1.000 de euro pentru fiecare palmier, însemnând circa 50.000 de euro scoşi de Primăria lui Mazăre, cu o lună înainte de localele din 2004, pentru înfrumuseţarea străzii Ştefan cel Mare. Fireşte, întrebări inevitabile se ridică în legătură cu acest aspect: dacă au fost plantaţi respectivii palmieri de 1.000 de euro bucata, cât au rezistat şi cât de bine arată strada Ştefan cel Mare după o investiţie ce ar putea părea atât de costisitoare?!

Pet-uri colorate, pentru sezonul rece

campanie_mazare_-_strada_Stefan_cel_Mare_palmieri.jpg

Iar cel de-al doilea aspect prin care primarul Mazăre a încercat să satisfacă nevoia de verde şi de natură a constănţenilor o reprezintă, aşa cum am menţionat anterior, suma semnificativă pe care municipalitatea a plătit-o către Pomacost pentru înfrumuseţarea oraşului. Astfel, în 2008 a fost acordată suma de 171.457 de lei, în 2009 - 3.385.317 lei, în 2010 - 403.917 lei, iar în 2011 - 235.059 lei. Foarte interesant, în plină criză economică, în 2009, municipalitatea a plătit cel mai mult pentru înfrumuseţarea oraşului. Iar tocmai pentru că s-a investit atât, în timpul iernii florile sunt protejate cu pet-uri. Ca să nu îngheţe. Că tot colorate sunt. O mare realizare pentru administraţia Mazăre înfrumuseţarea oraşului şi aducerea naturii în inimile constănţenilor! Atâta doar că, în paralel, par să se dea pe bandă rulantă autorizaţii de construire pe spaţii verzi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii