Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Duminica Sfântului Grigorie Palama. Predici ale Stareţului Efrem Vatopedinul

ro

11 Mar, 2012 17:31 1512 Marime text

Prea Sfinţite, iubiţi fraţi în Hristos, În seara aceasta, în această sinaxă latreutică ni se prilejul să comentăm anumite întâmplări, după cum sunt relatate de Sfântul Filotei Kokkinos, Patriarhul Constantinopolului, care a scris Viaţa acestui mare Părinte al Bisericii noastre Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama, să le comparăm cu realitatea contemporană spre problematizare şi să identificăm elementele cele mai importante care au făcut posibilă calea spre sfinţire a lui Palama. S-a născut în 1296 în Constantinopol din părinţi binecredincioşi. Tatăl său era senator şi se bucura de o mare preţuire din partea împăratului Andronic al II-lea Paleologul. Părinţii sfântului au avut grijă nu doar pe ei înşişi să se dedice zilnic discuţiilor cu monahii şi părinţii duhovniceşti, ci şi pe copiii lor să-i predispună şi să-i călăuzească spre aceasta. Avea obiceiul să viziteze mănăstirile din vasta regiune, să întâlnească monahi isihaşti, să se desfăteze de învăţătura lor şi să primească rugăciunile lor. Se întâmplă la fel şi în vremea noastră? Încercăm să formăm cele mai potrivite acorduri duhovniceşti în familie? Educaţia se face în baza întregirii duhovniceşti a copilului sau are ca scop doar o formare seacă care îi va asigura o carieră profesională sau una ştiinţifică? Exista un duhovnic pentru familie? Copiii se spovedesc la duhovnic? Existenţa parintelui duhovnicesc constituie o conditie de baza pentru realizarea si inaintarea in viata noastra duhovniceasca. Sfantul Siluan Atonitul in vremea Tainei Spovedaniei l-a vazut pe duhovnic intr-o slava necreata de negrait, „in chipul lui Hristos".

Micul Grigorie si-a inceput educatia sa preliminara de la o varsta foarte mica, ceva asemănător Scolii Primare de azi. Avea insa oarecare dificultati in memorare, de aceea si-a luat un canon sa nu inceapa sa citeasca inainte de a face trei metanii inantea icoanei Maicii Domnului si sa citeasca o rugaciune catre ea. Propunem si noi rugaciunea copiilor nostri care au oarecare dificultati la invatatura sau staruim cu violenta asupra lor? Grigorie a dobandit o stralucita educatie filosofica sub indrumarea renumitului pe atunci filosof si marelui logofăt Teodor Metohitis, in asa masura, incat intr-o zi, in timp ce dialoga cu el inaintea imparatului asupra scrierilor lui Aristotel, marele logofăt atat de mult s-a minunat de ideile lui Grigorie, incat adresandu-se imparatului i-a spus cu entuziasm: „Daca insusi Aristotel ar fi fost de fata si l-ar fi auzit pe acesta, peste masura l-ar fi laudat".

 http://www.razbointrucuvant.ro/2012/03/10/duminica-sfantului-grigorie-palama-predici-ale-staretului-efrem-vatopedinul-despre-aplicarea-pildei-si-invataturilor-sf-grigorie-in-viata-noastra-si-video/

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii