Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iluzii. Seria Aripi. Vol. 3 - Aprilynne Pike

ro

25 Jun, 2013 10:19 2056 Marime text
Înnodând firul cu volumul al doilea, cel de al treilea se deschide cu Laurel, zâna crescută printre oameni, ajunsă acum în clasa a douăsprezecea de liceu şi îndrăgostită în continuare de prietenul ei David, pe care l-a ales în defavoarea lui Tamani, spiritul înrudit din Avalon, tărâmul zânelor. Iată însă că Tamani apare din senin ca elev pasămite transferat (din Scoţia) la liceul unde învaţă Laurel, stârnind o lungă intrigă de gelozie şi conflicte cu David. Sosirea lui este legată de faptul ciudat că santinelele-zâne care o protejează pe Laurel nu mai reuşesc să prindă nici un trol în ultima vreme, cu toate că detectează constant urme ale trecerii lor. Tamani a fost trimis ca un fel de iscoadă în lumea oamenilor, după un stagiu de pregătire în Scoţia, pentru a participa la supravegherea mai îndeaproape a lui Laurel. El reuşeşte să respingă la un moment dat un atac al trolilor asupra grupului de adolescenţi, dar trolii dispar din nou fără urmă. Odată cu Tamani, la liceu soseşte şi Yuki, o elevă japoneză, care se dovedeşte a fi tot o zână – sălbatică, se pare, întrucât în afara Avalonului nimeni nu ştie să existe zâne neinventariate. Yuki a fost de fapt adusă de Klea, care pretinde că a scăpat-o de troli şi care o roagă pe Laurel să o ajute pe eleva nou-venită să se integreze.

Sursa: pravaliacucarti.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii