Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost creat vaccinul care ar putea salva milioane de vieţi

ro

02 Apr, 2012 00:00 2027 Marime text

descopera_1.jpgOamenii de ştiinţă au făcut primii paşi spre conceperea unui vaccin ce ar putea salva viaţa câtorva milioane de oameni. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe medicale ce a avut loc la Londra.

O echipă de specialişti de la Universitatea Lund din Suedia a descoperit o nouă metodă prin care se poate acţiona pentru a preveni atacul de cord, noua descoperire fiind prima soluţie anti-infarct care tratează direct cauzele acestuia.

Problemele cardiace au loc atunci când placa se depune pe arterele care transportă sânge către inimă, acestea devenind cu timpul mai subţiri. Anumite părţi ale plăcii depuse se pot desprinde, blocând astfel artera şi provocând un atac de cord.

Printre cauzele care duc la atac de cord se numără lipsa de activitate fizică, dieta proastă, consumul ridicat de alcool, la care se adaugă factorii ereditari.

Profesorul Jan Nilsson de la Universitatea Lund, specialist în probleme cardiovasculare, afirmă că metodele actuale sunt eficiente în 40% din cazuri. Specialistul a identificat o nouă metodă, în mod curent neexplorată, ce ar putea creşte procentul intervenţiilor reuşite.

„Persoanele care sunt predispuse riscului de a face un atac de cord pot fi tratate şi prin ţintirea sistemului imunitar. Aceste terapii, fiind diferite de cele folosite în mod curent, pot fi folosite în acelaşi timp cu metodele actuale, crescând astfel şansele de reuşită", afirmă Nilsson.

Profesorul Nilsson a explicat că este posibilă modificarea reacţiei sistemului imunitar la micşorarea arterelor. Echipa condusă de doctorul Nilsson a conceput un vaccin pe care l-au testat pe şoareci predispuşi la atac de cord, reuşind astfel să reducă cu 70% numărul atacurilor de cord.

Vaccinul conceput, intitulat CVX-210, aşteaptă acum aprobările autorităţilor competente pentru următorii paşi ai testării, cea pe oameni.

Dacă efectul înregistrat pe şoareci se confirmă şi în rândul oamenilor, vaccinul anti-infarct ar putea fi folosit pe scară largă în câţiva ani, salvând astfel de la moarte milioane de persoane. Problemele cardiovasculare sunt cauzele principale ce duc la deces pentru un număr foarte mare de persoane la nivel mondial.

„Această descoperire diferă de un medicament obişnuit, fiind nevoie de administrarea sa pe termen lung, în mod continuu. Acest lucru va ridica foarte mult costurile, astfel că nu va putea fi administrat tuturor. Dar, dacă acest mecanism se confirmă în producerea de rezultate benefice, acesta poate fi administrat celor mai predispuşi spre această afecţiune", a adăugat Peter Weissber, director medical în cadrul British Heart Foundation.

Sursa: Descopera.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • KKK 05 Apr, 2012 19:11 Si cine si cum va stabili ce persoane au urgenta nevoie de acest vaccin? Din acest moment ne aflam practic, oficial, in era accesului selectiv la tratamente si medicamente. Oficial, pentruca pana acum se facea in mod tacit. Tot tacit se foloseau armele psihotronice, dar acum Putin a afirmat raspicat ca va porni razboiul psihotronic in caz de......!! Ce vremuri intersante apucam sa mai traim!!!!