Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prof.univ.dr. Mihai Gîrţu Un promotor al modernizării învăţământului românesc

ro

27 Jan, 2012 00:00 4466 Marime text

mihai_gartu.jpgDecanul Facultăţii de Fizică a Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, este unul dintre candidaţii pentru funcţia de rector al Universităţii Ovidius. Sunt profesor şi îmi place ceea ce fac. Profesia de dascăl este una dintre cele mai frumoasedeoarece deschide orizonturi noi, sădeşte încredere şi bucuria cunoaşterii în suflete. Sunt cercetător şi simt atracţia necunoscutului. Mă stimulează gândul că fiecare zi este diferită de cea care s-a scurs. Mă bucur de succesul echipei din care fac parte, refuz să accept eşecul şi mă ambiţionează provocările. Sunt fiu, soţ şi părinte şi îmi iubesc familia. Dorul de cei dragi m-a readus acasă şi dragostea şi înţelegerea lor m-au făcut să trec peste greutăţi şi să mă simt împlinit. Sunt constănţean, iubesc marea şi îmi place să înot. Am origini aromâne şi am crescut cu respectul pentru tradiţii şi deschiderea către diversitate şi multiculturalitate.

Telefon: 0241-606.418
Fax: 0241-618.372
E-mail: contact@mihaigirtu.ro, girtu@univ-ovidius.ro
Web: http://www.mihaigirtu.ro/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • chirana 26 Jan, 2012 08:47 un om deosebit, un profesor care doreste ca invatamantul romanesc sa-si recapete valoarea, un bun pedagog. Daca, profesorii care au un cuvant de spus in alegerea rectorului universitatii ovidius, s-ar trezi la realitate,atunci sigur alegerea ar fi profesor Gartu. Lasati interesele deoparte si cugetati, macar acum in ultimul moment, la binele copiilor. Cred ca este momentul pentru schimbare, pe care sigur o dorim cu totii, dar nu avem curajul si nici responsabilitatea deciziilor. Am avut onoarea sa-l cunosc pe acest profesor si am avut ocazia sa-mi dau seama ca mai sunt oameni care lupta pentru idealuri, cu arme adevarate:munca,seriozitate,incredere in oameni. Este singurul profesor care ofera o mare incredere colegilor, celorlalti profesori despre care a avut numai cuvinte de lauda si in care isi pune mari sperante pentru viitorul imvatamantului si al copiilor. Sper ca acum, pe ultima suta de metri,profesorii de la Ovidius, cei pe care acest om s-a sprijinit si pentru care a avut numai cuvinte de lauda, sa-si dea seama ca in frunte cu el nu poate sa le fie decat bine.