Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie pe DN22C

ro

11 Aug, 2013 13:41 2882 Marime text
Un accident teribil s-a petrecut sâmbătă seară pe DN22C, spre Medgidia. Doi tineri au murit iar un altul se află în stare gravă la spital. Pasagerul din dreapta era angajat al MApN.
Plini de viață, cei trei tineri din localitatea Nisipari se îndreptau spre Medgidia. Nu au apucat să ajungă prea departe pentru că la câțiva kilometri de casă s-a produs tragedia. Din primele cercetări se pare că tânăra care se afla la volanul mașinii a intrat în depășire. Însă a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac.
 
“Un autoturism Volkswagen Golf 4 condus de de o domnișoară cu încă doi pasageri, a părăsit partea carosabilă, a intrat pe contrasens, a lovit un copac din afara părții carosabile [...] șoferița și cu pasagerul din dreapta au decedat. Șoferița și cu pasagerul din dreapta erau încarcerați la sosirea noastră, i-am scos și au fost preluați de către Morgă”, a declarat Dan Bălan, șef echipaj SMURD.
 
Impactul a fost atât de violent încât motorul mașinii a zburat la câțiva metri de autoturism iar conducătoarea auto, împreună cu prietenul ei, de pe scaunul din dreapta, au murit pe loc. Pasagerul care se afla pe bancheta din spate a reușit să iasă pe unul dintre geamurile mașinii și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța. Povestea pe care acesta a spus-o polițiștilor este una halucinantă.
“A ieșit un băiat pe geam și a înjurat-o pe fată […] și a zis de ce te-ai pensat Lucico? Adică fata conducea și se pensa și avea viteză foarte mare”, a spus unul dintre martorii teribilului accident.
 
Tânăra avea 20 de ani și deținea permisul de conducere de un an de zile. Ca o ironie a sorții, la una dintre pozele pe care le-a postat pe un site de socializare, cineva îi transmitea prietenului ei să nu o mai lase la volanul mașinii singură, dacă nu vrea să o piardă și pe ea dar și autoturismul.
 
“Un autoturism marca Volkswagen, ce rula pe DN22C, dinspre Constanța spre Medgidia, ajunge în jurul KM 33 + 400 […] pierde controlul volanului conducătorul auto, intră pe contrasens unde se izbește de un copac situate pe partea stângă a sensului de deplasare”, a declarat Inspectorul Gabriel Geoadă.
 
În același loc, în urmă cu doar câteva luni, o altă persoană și-a pierdut viața într-un accident de mașină, tot din pricina neatenției. Dovada stă pe marginea drumului. Iar la câțiva metri distanţă, o altă cruce ne arată că pe acest drum s-au produs mai multe tragedii. La numai jumătate de oră de la tragicul accident în care tânăra de 20 de ani și prietenul ei și-au pierdut viața, a avut loc un alt eveniment rutier. Un autocar în care se aflau zece persoane s-a răsturnat într-un șanț și a rămas proptit de un copac. Din fericire, nimeni nu a a fost rănit.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii