Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Vor să schimbe legea

ro

26 Nov, 2013 19:41 2748 Marime text
Legea care impune dotarea operatorilor de taxi cu mașini echipate pentru transportul persoanelor cu dizabilități a dus la conflicte în rândul taximetriștilor din Constanța. Și asta din cauză că în municipiu există doar trei astfel de autoturisme care au încheiat contracte cu firmele de taxi solicitând bani chiar dacă nu au onorat nicio comandă pentru persoanele cu nevoi speciale. Potrivit unei legi din 2006, toți operatorii de taxi trebuie să asigure cel puțin o mașină dotată pentru persoanele care se deplasează în scaune rulante. Dacă legea ar fi respectată, în Constanța ar trebuie să existe peste o mie astfel de autoturisme, dat fiind numărul de persoane fizice şi juridice care prestează servicii de taximetrie. Această reglementare a fost sursă de afacere pentru trei șoferi din Constanța care și-au dotat mașinile cu echipament specializat. Ulterior, cei trei conducători auto au impus tuturor operatorilor de taxi din municipiu un contract prin care să le plătească anual câte 150 de lei, indiferent dacă transportă persoane cu scaune rulante sau nu.
 
„O singură comandă a fost la un dispecerat [...] a trimis mașină de genul acesta pe care au refuzat-o [...] au spus că nu vor dric să meargă la cimitir, c vor o mașină normală”, a declarat Marin Neagu, Președinte Sidicat Șoferi Constanța.
 
„PFA sunt și nu e normal să plătesc eu pentru ei. Nu îmi pot permite, pentru că cei trei nu sunt corecți cu taximetrele. Și nu este corect ca 800 sau 2000 de taximetre să le plătească lor lunar, să câștige de pe urma lor”, a declarat Igiret Derbiș, taximetrist.
 
În numai câteva luni de zile, cei trei posesori de autoturisme modificate și-au scos banii pe investiție, adică aproximativ 15.000 de euro, iar acum sunt dispuși să încheie colaborări cu titlu gratuit. Cu toate acestea, cei trei solicită să dețină primul loc în parcări.
 
„Primele locuri din toate stațiile taxi să fie marcate pentru persoanele respective [...] să nu se mai chinuie săracii oameni să ajungă în ultimele locuri. Primul loc ne interesează. E conform legii. Și legea specifică acest lucru ca și în parcări și peste tot, primul loc să fie pentru aceste persoane”, a declarat Sorin Coadă, taximetrist .
 
Operatorii de taxiuri doresc să schimbe legea astfel încât fiecare dispecer să aibă în dotare o astfel de mașină.
 
„Normal ar fi ca fiecare dispecerat să dețină un autoturism de genul acesta, pentru că orice client face comandă la un dispecerat, nu face comandă prin telefon la o persoană fizică sau jurudică. Există șapte dispecerate și am găsit și o soluție. Domnul prefect va înainta propunerea noastră, ca în momentul în care se modifică în luna ianuarie legea taximetriei, să se specifice că orice dispecerat taxi trebuie să dețină un asemenea autoturism ”, a declarat Marin Neagu, Președinte Sidicat Șoferi Constanța.
 
La nivelul județului Constanța sunt înregistrate peste 2000 de persoane care suferă de dizabilitați locomotorii.
 
„La nivelul județului Constața se află în plată un număr de 14.700 de persoane adulte încadrate în grad de handicap, din care 2700 sunt cu handicap fizic. Apreciem să este necesară adaptarea mijloacelor de transport în comun, pentru a le ridica acestora gradul de independență, a-i face mai vizuali, a le înlesni participarea la viața socială și bineînțeles că secundar, ne-ar determina pe noi să avem un grad de toleranță mai ridicată”, a declarat Roxana Onea, purtător de cuvânt DGASPC.
 
Dacă legea s-ar schimba în sensul în care fiecare dispecerat să aibă o mașină dotată pentru persoane cu dizabilități, în municipiul Constanța ar trebui să existe șapte astfel de autoturisme.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii