Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Rudele lui “Săceanu”, acuzate

ro

18 Feb, 2014 14:10 3796 Marime text
Mortea lui Ismail Iaşar, cunoscut în lumea interlopă drept „Săceanu“, continuă să producă controverse şi chiar anchete. Poliţia constănţeană a demarat o investigație cu privire la împrejurările în care trupul neînsufleţit al interlopului a fost luat din incinta Spitalului Judeţean Constanţa. Oamenii legii susţin că un angajat al spitalului a sunat duminică seară la serviciul 112, reclamând că rudele constănţeanului au intrat în spital şi au ridicat cadavrul. Asta fără permisiunea medicilor.
 
“Aparţinătorii, de religie musulmană, conform tradiţiei au solicitat permiterea ridicării cadavrului fără efectuarea necropsiei, ulterior sustrăgându-l de pe holul unităţii medicale. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre urmând a fi făcute propunerile legale prin unitatea de parchet competentă”, a declarat Bogdan Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Constanţa.
 
Dacă vor fi găsite vinovate, rudele interlopului riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Crina Alexandrescu 12 Jan, 2016 23:49 Spital de rahat...si de data aceasta nu turcesc. Ati auzit vreodata de drepturile omului? Ce necropsie sa faceti unui trup neinsufletit decedat sub observatia dvs medicala de atatea zile si impotriva vointei rudelor? Omul avea un istoric medical si tratamente de la diferite spitale pentru ultima sa luna de viata si voi vroiati sa-l ciopartiti cu japca si post-mortem? N-a fost de ajuns operatia care-i cauzase infectia? Ce stiti despre drepturile omului pe criterii religioase? Traim in tara in care toti copiii studiaza doar religia ortodoxa la scoala, inclusiv comunitatea turca din Constanta, asta nu inseamna ca bietii oameni nu mai au dreptul la religia lor islamista. Ati fii de acord, crestin-ortodocsi, sa invatati la scoala cu japca religia islamista? Sa aveti in clasa, deasupra tablei ochiul lui Allah in loc de icoana Maicii Domnului? Sa nu aveti voie sa incrucisati mainile pe piept rudelor decedate conform traditiei crestinesti pentru ca asa a decis Spitalul Judetean Constanta? Iar daca va impotriviti pe motive religioase sa vi se deschida actiune penala? Dau si eu exemple absurde ca sa intelegeti gravitatea faptei unor oameni cu carte care au facut si ei exces de zel fara pic de respect in fata mortii si in fata religiei unei minoritati destul de insemnate a Constantei. Se pare ca voi degeaba aveti 6 ani de facultate daca n-aveti 7 ani de acasa. Lasati rudele omului in pace si macar in memoria unui om care v-a dat prin toate buzunarele, nu mai trageti de rudele sale ca de ciunga. Spagari cu blana de moralisti, aveti curaj sa faceti pe zelosii dupa ce a murit, cand era in viata i-ati pupat mana cu linguseala perfida pana la ultimul ban, si va inghesuiati, va imbranceati intre voi care sa ajunga mai mult si mai inaintea celuilalt coleg. :))) Incoruptibilii lui peste cu inteligenta artificiala, datoria voastra era sa ii acordati asistenta medicala nu sa-i pangariti memoria si sa-i umiliti rudele. Va dati seama ce disperare pe bietii oameni de au fost nevoiti sa isi fure ruda decedata din spital? Cum, ba nene, sa-i moara tatal si el sa trebuiasca sa sparga usa spitalului si sa-l fure in brate ca sa il inmormantez dupa datinile religiei lui? E uman? Daca va simtiti frustrati de atata umilinta financiara dupa ce ati invatat asa mult, rasculati-va impotriva sistemului politic care v-a ingenunchiat, omul asta era doar pacientul vostru si voi v-ati purtat mai ceva ca Inchizitia. Acum ii mai urmariti si pe aia ca si-au luat ruda in spinare si au fugit cu el la g