Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Medicamente puține pentru seropozitivi

ro

04 Mar, 2014 19:47 2236 Marime text
Bolnavii de HIV-SIDA din județul Constanța întâmpină mari dificultăți în procurarea medicamentelor. Oamenii obişnuiau să primească tratamentul pentru o perioadă de până la o lună. Acum, acestora li se oferă pastile pentru maxim o săptămână.

„Tinerii nu mai apucă să procure medicamentele pentru că există alte persoane și medicamentele nu sunt suficiente. Este foarte dificil să-și achiziționeze dozele pentru tot tratamentul.” a declarat Narcis Bujor, asistent social.
Seropozitivii din județ sunt nevoiţi să facă şi două drumuri pe săptămână la Constanța, pentru a-și procura medicamentele.
„Îmi dă tratamentul pentru cinci zile, apoi trebuie să mă duc iar pentru că se termină foarte repede. ” a povestit un bolnav.

Conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța admite că există o problemă cu banii pentru medicamentele persoanelor seropozitive.
„Întrucât nu am primit încă suma alocată pentru achiziționarea medicamentelor pe programe, nu le-am putut cumpăra pentru că legea Finanțelor de interzice acest lucru. Noi am luat medicamente de la începutul anului însă trebuiau plătite. Așteptăm fonduri pentru aprovizionarea cu medicamente antivirale.” a afirmat Stela Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța
Problemele pentru persoanele infectate cu HIV-SIDA nu se opresc aici. Puțini știu că ei au foarte mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă sau cu întemeierea unei familii.
La asociația ,,Speranța” din comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu se află în îngrijire 14 persoane seropozitive.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii