Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Mai multe ambulanțe au rămas blocate în nămeți la Constanța

ro

27 Jan, 2014 11:26 2336 Marime text
Acțiune dramatică de salvare a unui pacient din județul Constanța! Ambulanța care transporta la spital un bătrân de 77 ani, aflat în comă, a așteptat mai bine de șapte ore în nămeți! Viscolul era atât de putenic încât mașina de deszăpezire trimisă să deblocheze drumul a rămas și ea izolată pe un drum județean care duce spre nordul litoralului.
Echipajul de la Serviciul de Ambulanța Județean Constanța a plecat la ora 19.00 spre comuna Săcele. Aveau de preluat un pacient aflat în comă și au făcut față drumului anevoios. La întoarcere însă, s-a dezlănțuit urgia. Ambulanța a rămas blocată în nămeți de peste un metru, Drumul Județean 226 fiind impracticabil. După mai bine de șapte ore și mobilizarea de forțe ale autorităților dar și a simplilor localnici, ambulanța a reușit să iasă din zona înghițită de viscol.
Starea de sănătate a pacientului i-a forțat pe medici să-l transfere pe acesta la un alt echipaj SAJ, după doar trei kilometri de mers.
Bătrânul a ajuns la spital abia la ora 03.00 noaptea și a fost internat pe Secția de Terapie Intensivă, în stare gravă.
“Am fost solicitați la Săcele pentru un pacient inconștient. Deoarece drumul era cu probleme din cauza zăpezii și a viscolului, cu ajutorul unui utilaj de la Drumuri Județene, ambulanța noastră a ajuns în localitatea Săcele. Acolo a găsit un pacient în comă, căruia i s-au acordat primele îngrijiri medicale. Starea pacientului a fost stabilă pe întreaga perioadă de desfășurare a acțiunii”, a declarat medicul coordonator SAJ Constanța, Ilias Bercant.
Medicii îl țin sub observație pentru că următoarele ore sunt critice pentru evoluția stării sale de sănătate. La nici jumătate de oră după interveția la limită, coșmarul alb făcea o nouă victimă. O tânără aflată pe punctul de a naște a rămas blocată în Ambulanță, la câțiva kilometri de Hârșova, orașul de unde aceasta a fost preluată. În cazul acesteia, mai multe echipaje de deszăpezire din localitate au ajuns în scurt timp la ea, iar Ambulanță și-a continuat, în siguranță, drumul către Spitalul Județean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii