Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:47 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv ÎN EXCLUSIVITATE!!! Cum se mai fură în Port?... (video)

ro

27 Aug, 2013 18:57 3264 Marime text
Una dintre companiile de remorcaj maritim din Portul Constanța este din nou în pragul unui scandal, după greva de avertisment declanșată în urmă cu câteva zile de sindicaliști. Litoral TV vă prezintă în exclusivitate imagini care îl surprind pe unul dintre membrii marcanți ai sindicatului cum extrage combustibil de pe un remorcher și apoi își umple rezervorul mașinii personale. Aceasta în condițiile în care sindicaliștii acuzau conducerea companiei că prin noul contract colectiv de muncă se urmărește diminuarea sporurilor salariale și eliminarea unor facilități pe care le au angajații!

În imagini se observă clar cum acest salariat extrage cu ajutorul unui furtun combustibil din rezervorul unui remorcher. Totul se întâmplă în plină zi, iar individul nu prea se sinchisește că l-ar putea observa cineva. Se uită un moment în stânga și în dreapta, apoi varsă cu nonșalanță combustibilul extras în rezervorul unei mașini parcate pe cheu. Surse din cadrul companiei ne-au confirmat că este vorba de autoturismul personal al salariatului, care este nimeni altul decât un membru marcant al sindicatului și care a făcut parte din comisia de negociere a contractului colectiv de muncă. Deocamdată nu îi vom face public numele.

Individul care sustrage combustibil a refuzat să dea ochii cu echipa Litoral TV și a transmis prin intermediul liderului de sindicat că nu are nimic de comentat. Iar conducerea companiei va exprima un punct de vedere oficial după ce imaginile vor fi făcute publice. Litoral TV va reveni asupra subiectului cu noi informații în jurnalele de mâine.
PENTRU A VIZUALIZA IMAGINILE, PUTEȚI ACCESA LINK-UL URMĂTOR: http://www.tvlitoral.ro/in-exclusivitate-cum-se-mai-fura-in-port/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii