Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Benoit Nadler "Absorbția de 78% de la nivelul RAJA, ne asigură de finalizarea proiectelor cu fonduri europene în timp util”

ro

17 Sep, 2014 18:46 2381 Marime text
 
SC RAJA SA a găzduit astăzi, o întâlnire de lucru, în urma vizitei oficiale a unei delegații a Comisiei Europene condusă de Benoit Nadler – reprezentantul CE din partea DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională și Urbană). Alături de reprezentanții Comisiei Europene în delegație s-au aflat și cei ai Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, printre care și directorul Autorităţii de Management POS Mediu - Ciprian Ghioc, după cum se arată într-un comunicat de presă al companiei RAJA SA.
 
 Întâlnirea de astăzi, face parte din cadrul monitorizării efectuate de Comisia Europeană pe România, monitorizare ce urmărește și analizează absorbția fondurilor europene în țara noastră, mai precis implementarea şi derularea programelor cu finanţare europeană nerambursabilă din cadrul POS Mediu.  Reprezentanții Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu s-au axat, în discuțiile avute, pe stadiul derulării proiectelor dezvoltate de societatea noastră, operator regional, prin POS Mediu.

La ora actuală, SC RAJA SA are în implementare patru proiecte aflate în diferite stadii ale evoluţiei, având o valoare cumulată de peste 320 milioane de euro, din care RAJA asigură o cofinanțare de aproximativ 88,5 milioane de euro.

În cea de-a doua parte a discuțiilor din cadrul întâlnirii de astăzi, a fost urmărit stadiul elaborării și perspectiva demarării Programului Operațional - Infrastructură Mare (POIM). Proiectul urmărește dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii existente.
Benoit Nadler, reprezentantul Comisiei Europene pentru România, a declarat astăzi, cu ocazia întâlnirii de la sediul RAJA Constanța: “RAJA este ultima mea îngrijorare în ceea ce privește implementarea proiectelor și absorbția fondurilor europene. Absorbția de 78% de la nivelul acestei companii, ne asigură de finalizarea acestor proiecte în timp util”. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii