Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi sărbătorim Adormirea Maicii Domnului

ro

15 Aug, 2013 14:13 2571 Marime text
Creștinii ortodocși și cei catolici celebrează astăzi una dintre cele mai mari sărbători ale bisercii creștine, Adormirea Maicii Domnului. Năvodărenii și-au îndreptat pașii spre biserică încă de la primele ore ale dimineții. Unii dintre ei au venit pentru a se ruga de sănătate sau o viață mai liniștită, iar alții pentru a-și purifica sufletul.
În scrierile religioase se spune că Maica Domnului a fost anunțată de un înger de moartea ei. Apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. În momentul venirii Apostolului Toma, după trei zile de la trecerea în neființă, acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar mormântul era gol. De atunci, Părinții Bisercii spun că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor.
“Adormirea Maicii Domnului nu este un motiv de întristare, și postul acesta este un post al bucuriei. Ne pregătim sufletele pentru a primi praznicul cel mare al ridicării Maicii Domnului către Cer, către Fiul Ei și al lui Dumnezeu. În perioada aceasta creștinii se spovedesc, se împărtășesc [...] Noi, la mănăstire, pentru a înmulți rugăciunile către Maica Domnului săvârșim și slujba Paraclisului Maicii Domnului”, a spus ieromonahul Toma Latal, preot Mânăstirea Dervent.
Năvodărenii cunosc importanța aceștei zilei. Așa că încă de la primele orele ale dimineții credincioșii și-au îndreptat pașii către Biserică. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă. În România, peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica, dintre care peste un milion sunt femei şi peste 400 de mii bărbaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii