Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea 139 de ani Laudatio Virgil Coman (1973-2016)

ro

24 Nov, 2017 00:00 2963 Marime text
Personalitate: Virgil Coman

Virgil Coman este cunoscut și recunoscut în Dobrogea și în Țară ca om al arhivelor. Născut la Medgidia, în 1973, este licențiat al  Facultății de Istorie şi Ştiințe Administrative, specializarea Istorie, Universitatea „Ovidius“ Constanța (1997). Studiile doctorale le-a finalizat în 2005, în cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi.
 
A fost profesor de liceu și, din 2016, şef al Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale. Numele lui se confundă cu cel al acestei ultime instituții.
 
Activitatea sa științifică, publicistică este una deosebită. Dacă e să privim din punctul de vedere al tematicii, aceasta este dedicată Dobrogei. Volumele sale, de autor și coautor, privitoare la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din Constanța, la Moscheea regală „Carol I“, la Prefecții județului Constanța, la Schimbul de populație româno-bulgar, la Dobrogea în izvoare cartografice otomane (sec. XVI-XIX), la „Dobrogea în Arhivele româneşti: (1597-1989), la Dobrogea între medieval şi modern: 1406-1918, la Ghidul principalelor aşezăminte religioase din Dobrogea, la monografia Camerei de Comerț, Industrie, Navigație şi Agricultură Constanța, la revista „Tomis“ ș.a., dovedesc, din plin, iubirea lui față de Dobrogea.
 
O altă slăbiciune a lui Virgil Coman - normală, de altfel, dată fiind originea sa - este punerea în valoare a aromânilor în volume și articole. De asemenea, s-a oprit și asupra personalităților Dobrogei, a momentelor importante din istoria națională, și a  coordonat volume omagiale. Cărților scrise li se adaugă numeroase articole publicate în reviste de prestigiu din țară și străinătate.
 
Realizările publicistice au fost completate și de o serie de proiecte pe care Virgil Coman le-a coordonat - amintim doar câteva: publicarea a patru volume de documente intitulate: Constanța. Mărturii documentare (1878-1945), organizarea manifestărilor dedicate împlinirii a 175 de ani de existență instituțională a Arhivelor şi a 55 de ani de la înființarea Serviciului Regional al Arhivelor Statului Dobrogea (2006) - și realizarea a numeroase expoziții privitoare la Dobrogea.
 
Cel mai mare merit al lui Virgil Coman este acela de a scoate la lumină documente „îngropate“ în Arhivele pe care le-a păstorit și în altele, naționale și din alte țări, privitoare la Dobrogea. Dar cel mai mare vis al său, pentru care s-a zbătut încă din momentul numirii sale în funcția de șef al Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, a fost preluarea sau construirea unui nou spațiu de depozitare a arhivei create în arealul județului Constanța.
 
Acestea sunt realizările profesionale ale specialistului Virgil Coman, dobrogean cu pana, dar, mai ales, cu sufletul.
 
Oare e de ajuns ca cineva să fie recunoscut ca personalitate doar din punctul de vedere al realizărilor - științifice, în cazul de față? Acestora trebuie să i se adauge și calitatea de Om. Virgil a iubit Dobrogea și oamenii. Ajutorul lui a venit imediat și necondiționat pentru prieteni, cunoscuți și necunoscuți, în egală măsură. Virgil a fost prietenul nostru, al tuturor, Omul care nu a avut timp să învețe să spună să spună „nu“, „nu pot“, „mai târziu“, „o să văd“. 
 
Nevoia imperioasă de a oferi repere de valori adevărate tinerei generații, în această societate aflată în degringoladă, ne obligă să facem cunoscute nume și exemple. Și Virgil Coman - dobrogeanul, specialistul, Omul - se înscrie în această panoplie, cea a dobrogenilor care nu doar au vorbit, ci au contribuit prin fapte la îmbogățirea informațiilor privitoare la istoria Dobrogei.
 
Dr. Lavinia Dumitrașcu

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari