Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică În ce lume vom trăi mâine și încotro ne duce tehnologia

ro

10 Jan, 2022 00:00 1377 Marime text
  • acad.Ioan Dumitrache dezbate, în cadrul unei conferințe accesibile, destinate publicului larg, direcția în care ne-ar putea duce noile tehnologii, inteligența artificială, conexiunea globală
 
Dezvoltarea tehnologică actuală este un avantaj al epocii în care trăim, însă nu a fost pe deplin analizat impactul tehnologiei asupra societății și modul în care se vor schimba reperele vieții cotidiene în viitor. Provocările descoperirilor tehnologice sunt o realitate cu care ne confruntăm cu toții, fiind nevoiți să ne adaptăm continuu la transformarea mediului în care trăim.

Profesorul Ioan Dumitrache exemplifică situații în care achizițiile tehnologiei facilitează procesul de producție, evoluția economiei și comunicarea. Dar atrage atenția că, în contextul rapidității progresului tehnic și a diversității instrumentelor sale din toate domeniile, devine o necesitate estimarea schimbărilor pe care acesta le va genera, atât la nivelul accesibilității unei cantități imense de informație, cât și la nivelul implicării factorului uman în construcția societății.

Cât de valabilă este ipoteza conform căreia dispozitivele robotizate, inteligența artificială, aplicațiile software, din ce în ce mai avansate, și realitatea virtuală pot determina apariția unor entității autonome, care să preia controlul asupra vieții în secolele următoare?
Este o întrebare la care încearcă să răspundă academicianul Ioan Dumitrache, doctor în automatică și profesor al Universității Politehnica din București, în cadrul  
celei mai recente dintre conferințele Academiei Române, reunite sub genericul „Conexiuni“



- un proiect menit să răspundă uneia dintre principalele misiuni ale înaltului forum cultural și științific, aceea de a oferi repere autentice pentru națiunea română și de a stimula viața intelectuală.

Prelegerile au fost gândite cu un grad sporit de accesibilitate și sunt destinate publicului de orice vârstă și de orice formare intelectuală, umanistă ori științifică, specialiști afirmați sau tineri aflați la început de carieră.
Acad. Ioan Dumitrache este specialist în circuite fluide numerice, sisteme automate, bioinginerie și conducerea inteligentă a roboților mobili, iar din 2018 este secretarul general al Academiei Române din anul 2018.

A fost rector al Universității Politehnica din București, decan și prodecan al Facultății de Automatică și Calculatoare, șef al catedrei Automatică și Ingineria Sistemelor din aceeași facultate.
 
Din anul 1985 este președinte al Comitetului de organizare a Conferinței Internaționale „Control Systems and Computer Science“, iar începând cu anul 2009 este coordonator al Centrului Național pentru Cercetarea Creierului din cadrul Academiei Române. Este laureat al Premiului „Traian Vuia“ al Academiei Române.
 
Sursa foto: acad.ro
 

Citește și:

#DobrogeaAcademică: Conferințele Academiei Române, acum doar la un click distanță
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii