Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Sosirea studenților turci în Constanța

ro

04 Aug, 2021 00:00 2042 Marime text


Un articol din publicația „Liberalul Constanței“, nr. 29, din 1914, cuprins în volumul I al cărții „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ de Stoica Lascu, prezintă una din vizitele studenților străini în Constanța. În cazul de față, este vorba despre studențimea turcă, pe care constănțenii au primit-o cu mare căldură.

Articolul prezintă în detaliu vizita acestora, punctând evenimentele care s-au petrecut atunci.

 „În ziua de 2 Mai, la orele 9 jumătate dimineaţa a sosit în portul Constanţa un vapor special cu 80 de escursionişti turci, studenţi şi profesori universitari, sub conducerea d-lor Djeladim Arif Bey decanul baroului din Constantinopol şi rectorul facultăţei juridice din Stambul, ABDULHAN Suii Bey, profesor de estetică şi istoria artelor şi Sela Edin, profesor de limba franceză.
 
La debarcader au fost întâmpinaţi de către d. Virgil Andronescu, primarul oraşului, Paul Dobrescu, directorul Prefecturei, procuror Săulescu, poliţai Ralet, Diamandescu, inspectorul poliţiei, Popovici, profesor universitar din Iaşi, şi 23 studenţi români, sosiţi aseară la Constanţa. La intrarea în port a vaporului, studenţii români au intonat cântece româneşti, iar studenţii turci de pe vapor răspundeau prin «Vive la Roumanie !» fâlfâind batistele şi drapelele tricolore.
La sosirea vaporului, studentul Taşcu Culli, a rostit o cuvântare în limba turcă urând bună sosire colegilor turci. D. DJELADIM ARIF mulţumeşte, salutând pe studenţii români. D. Lovensohn, consul general al Turciei la Constanţa, urează în limba franceză, bună venire nouilor sosiţi. La orele 12 şi jum., în salonul restaurantului «Regal», s'a servit un banchet în onoarea oaspeţilor, oferit de primăria Constanţa şi la care au luat parte: directorul liceului local, mai mulţi profesori ai liceului şi alţi invitaţi.
 
D-l Ajutor de primar Ioan Berberianu în numele oraşului şi Consiliului Comunal de Constanţa salută în studenţimea universitară turcă pe conducătorii de mâine, iar în profesorii universitari cari îi însoţeşte, prin poziţia înaltă ce o ocupă în învăţământ, ca pe conducătorii de azi ai imperiului otoman, şi după ce demonstrează importanţa asemenor escursiuni de prietenie între cetăţenii luminaţi a 2 state riverane, închină pentru M.S.
Sultanul Mahomed V căruia îi doreşte o viaţă lungă şi o domnie glorioasă. Muzica Reg. 34 Constanţa intonează imnul Imperiului otoman. D. DJELADIM ARIF răspunzând d-lui ajutor de primar Berberianu, mulţumeşte pentru primirea frumoasă ce li s'a făcut şi închină în sănătatea Regelui Carol. Muzica intonează Imnul Regal pe care asistenţii îl ascultă în picioare ca şi pe cel imperial.
 
Studentul român dela Iaşi Popov, descrie starea sufletească a poporului turc arătând dragostea ce o are faţă de noi. D. SULEIMAN ABDUL-HAMID laudă pe studentul Popov pentru cuvintele rostite. Studentul turc VELITIM SEIFIC aduce laude poporului român şi în special studenţimei, care face o adevărată legătură între România şi Turcia. La orele 2, 25 studenţii turci au plecat la Iaşi.
 
(''Liberalul Constanţei", I, nr. 29, 11 mai 1914: 2)“

Sursă foto și de documentare: „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ de Stoica Lascu

Citește și:

Congresul studenților din 1894 ținut în Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari