Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea 175 de ani de la înființarea Societății studenților români

ro

02 Dec, 2020 00:00 3837 Marime text

Astăzi, 2 decembrie 2020, se împlinesc 175 de ani de la înființarea Societății studenților români de către studenții români la Paris, în frunte cu Ion Ghica (președinte), C. A. Rosetti și Scarlat V. Vârnav (secretari). Societatea a organizat în capitala Franţei o Bibliotecă română (1846) şi a militat pentru unitatea politică a Ţărilor Române.
Acest fapt istoric a stat şi la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizaţie care întruneşte astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume (2/14).

Scarlat V. Vârnav, unchiul celui mai important prefect al Constanței 
Fost călugăr și om politic român, partizan al Unirii Principatelor, Scarlat V. Vârnav a fost fratele medicului Constantin Vârnav și unchiul inginerului, politicianului și prefectului Scarlat C. Vârnav. S-a născut la Hilișeu, Dorohoi în familia lui Vasile Vârnov. Vasile și-a trimis fiul să urmeze calea preoției la Mănăstirea Secul, unde s-a și călugărit sub numele de Sofronie. Scarlat a fugit de la mănăstire și s-a dus la Cernăuți și mai apoi la Paris. A fost student la Sorbona unde a urmat literele și dreptul. A fost primul casier al primei societăți de studenți români din Franța, pusă sub auspiciile lui Lamartine. Există voici care au afirmat că a fost fondatorul bisericii române din Paris. Cunoscuții i-au spus „Popa Vârnav”. Acesta era una dintre figurile cele mai simpatice și mai originale ale acelei epoci din Moldova. Vârnav era un tip agitat, imaginativ și destul de nestatornic, muncit de gânduri, inteligent, făcea mai multe lucruri deodată, entuziast exploziv și efemer. Pe de altă parte, era un patriot de școală nouă, un reformator care dorea să schimbe mentalitățile autohtone conform cu ideile care i-au plăcut în peregrinările sale prin Apusul Europei. Era un om bogat, risipitor, și avea legături importante în societate.


 


 
Personalități care au pus bazele Statului Român modern
În 1846, Societatea a organizat în capitala Franței o Bibliotecă română și a militat pentru unitatea politică a Țărilor Române.
Poetul Alphonse de Lamartine a acceptat funcția de președinte de onoare al societății și a devenit, apoi, ministrul afacerilor externe al guvernului revoluționar provizoriu, sub al cărui patronaj ființa și Societatea studenților români de la Paris.
Printre membrii fondatori se numărau și frații Ion Brătianu și Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu. După absolvirea studiilor lor peste hotare, aceste personalități au revenit în țară și au pus bazele Statului Român modern.
În sânul grupului de tineri români aflați la Paris existau și divergențe, mai ales între Ion Ghica și C. A. Rosetti. După plecarea în țară a celor doi, N. Bălcescu a preluat sarcina de a îndruma Societatea studenților români.
În 1847, erau înregistrați 131 de studenți cotizanți la „Societatea Studenților Români” din Paris.
 
Ion Ghica, în ale sale „Scrisori către V. Alecsandri”, își amintea că: „La 1846, pe când mă găseam și eu la Paris, s-a mai înființat și o altă societate: Societatea studenților români, cu scop d-a ajuta și a încuraja la studii pe tinerii fără mijloace bănești. Erau membri acelei societăți mai toți românii aflători atunci în Paris: C.A. Rosetti, Kogălniceanu, Nicu Bălcescu, Al. Catargiu și frate-so Calimac, Grigorie Romalo, Scarlat Vârnav (mai în urmă devenit Popa Vârnav), Nicu Ruset, Bălănescu, Ion Ghica și mai mulți alți. Societatea aceasta era pusă sub patronajul poetului Alfons de Lamartine și avea un comitet compus de Ion Ghica, președinte, C.A. Rosetti, secretar, și Scarlat Vârnav, casier”.
Societatea studenților români de la Paris a reușit să editeze o revistă cu același nume, care a fost expediată și în țară. Printre colaboratori se numărau și G. Crețeanu, A. I. Odobescu, D. Berindei, G. Lecca și G. Florescu, redactor șef.
 
Când, în periplul său, Badea Cârțan a ajuns la Paris, a fost oaspete la Societatea studenților români, s-a întâlnit cu Gogu Rădulescu, care l-a adăpostit și i-a arătat monumentele importante ale capitalei Franței. După o săptămână, Societatea studenților români a organizat o recepție de adio.
 
În contextul manifestațiilor studențești care au avut loc la Paris în perioada 1845-1847 împotriva hotărârii autorităților de a suspenda „cele trei catedre de democrație” de la Collège de France (catedra de Istorie și morală condusă de Jules Michelet, catedra de Literaturi și instituții comparate ale Europei meridionale a lui Edgar Quinet și catedra de Literaturi slave condusă de Adam Mickiewicz), la care au luat parte activă și studenții români, Societatea studenților români a organizat o manifestație separată, la 17 ianuarie 1847, în fața casei lui Edgar Quinet, cunoscut filoromân.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea Ctitorul Cazinoului, prefectul Scarlat Vârnav, 168 de ani de la naștere
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari