Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Triolete“. Alexandru Gherghel, avocatul-poet de la Constanţa

ro

14 Jan, 2019 00:00 3568 Marime text
Poetul Alexandru Gherghel s-a născut la 27 aprilie 1879 în Câmpulung Muscel şi a murit în data de 21 decembrie 1951. A publicat în revista „Analele Dobrogei” o serie de poezii dedicate ţinutul pontic. Dintre acestea, am ales să redăm un fragment din poezia „Triolete”, care poate fi citită integral în numărul din anul IX, volumul II, 1928.
 
Triolete
Sub vraja cerului senin
Când stele triste licăresc
Un vers iubirei stinse închin
Sub vraja cerului senin !
Și-mi pare că din nou trăesc
Cu drag, acelaş dulce chin
Sub vraja cerului senin
Când stele triste licăresc!”
 

 
S-a născut într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor la Câmpulung. Şi-a petrecut copilăria la oraş, unde a început să scrie versuri de la o vârstă fragedă. A fost elev al Colegiului Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti, dar studiile secundare le-a terminat la Piteşti. Alexandru Gherghel şi Ion Minulescu au editat revista literară „Luceafărul”.
 
Viitorul poet a studiat începând cu anul 1904 la două facultăţi, respectiv Facultatea de Drept şi Facultatea de Literatură în cadrul Universităţii din Bucureşti. La facultate, a fost coleg de clasă cu Vasile Pârvan, Panait Cerna, Ion Petrovici şi Oreste Georgescu, sub atenta îndrumare a lui Titu Maiorescu şi a lui Mihail Dragomirescu.
 
După ce a finalizat studiile la Bucureşti, Alexandru Gherghel a plecat la Berlin pentru a studia dreptul la Universitatea Humboldt, dar, din pricina faptului că nu a mai putut să îşi permită traiul de peste hotare, se întoarce acasă, acolo unde începe o carieră „de birou”.
 
În anul 1906 participă la un cerc literar desfăşurat în capitală, acolo unde a apărut „Cântece în amurg”, însă debutul propriu-zis a avut loc la revista „Viaţa nouă”, unde a cultivat cu insistenţă şi entuziasm o poezie de tip amator.
 
În anul 1911 se mută la Constanţa, cea care îi devine a doua casă. Cele două mari iubiri ale sale au rămas dreptul şi poezia, el publicând şase volume în versuri, dintre care amintim: „Cântece în Amurg”, apărut la Bucureşti, în anul 1906, şi patru volume apărute la Constanţa, respectiv „Insula uitării”, în anul 1924, „Raze şi umbre”, în 1933, „Solitare”, apărut în anul 1935, şi „Solitare, Sonete”, în acelaşi an, tot la Constanţa. A mai colaborat, pentru mai bine de 10 ani, cu revista „Viaţă nouă” şi doi ani, între 1905 şi 1907, cu „Românul literar”.
 
La Constanţa, Alexandru Gherghel a fost şi directorul unei publicaţii - „România de la mare“, în perioada 1935-1936, iar în anul 1936 scria „Noi suntem un popor de pace. Ca imparțial cronicar şi mai ales ca un mare iubitor al acestui colţ de ţară, am dreptul să mă îngrijorez de viitor”.
 
La începutul anului 1937, la iniţiativa lui Alexandru Gherghel se constituie Societatea Scriitorilor Dobrogeni, având ca scop „legătura între scriitor şi cititori, prin şezători literare, de cunoaştere între scriitori, de înfiinţare a unei edituri, care ar însemna o ridicare morală a scriitorului dobrogean”.
 
Tot la Constanţa, Alexandru Gherghel a iniţiat în anul 1931 un salon literar, iar patru ani mai târziu, un cenaclu literar care funcţiona pe lângă redacţia revistei „România de la Mare”.
 
De-a lungul timpului, a colaborat cu „Analele Dobrogei”, „Astra dobrogeană”, „Calendarul Dobrogea Română”, „Conservatorul Constanţei”, „Cuget Liber”, „Dobrogea Jună”, „Graiul Dobrogei”. A condus și revista „Pontice” pentru o scurtă perioadă.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii