Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:27 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Va juca FC Farul Constanţa în play-off? Duminică aflăm Ianis Zicu - „Sunt bucuros că antrenez o astfel de echipă”

ro

25 Mar, 2021 00:00 3076 Marime text
 
  • În ultimul meci jucat în sezonul regulat, FC Farul Constanţa a remizat în deplasare cu U Craiova 1948.
  • Înainte de ultima rundă, echipa de pe litoral se află pe locul trei în clasament, cu 32 de puncte.
  • Etapa a 21-a va stabili ce echipe vor juca în turneul play-off al Ligii a 2-a.   
 
FC Farul Constanţa şi-a încheiat evoluţiile din sezonul regulat al Ligii a 2-a, sezonul 2020/2021, iar, înaintea ultimei etape, ocupă poziţia a treia, de play-off. Cum „marinarii” nu evoluează în runda de final, având liber, ei aşteaptă rezultatele etapei a 21-a, programate duminică, 28 martie, de la ora 15.00, pentru a vedea dacă rămân în primele şase echipe, calificându-se astfel în turneul play-off, în care echipele se luptă pentru promovarea în Liga 1.
 
În ultimul meci din sezonul regulat, Farul a remizat, 0-0, pe terenul U Craiova 1948, echipa de pe litoral încheind prima parte a campionatului cu 32 de puncte, având nouă victorii, cinci egaluri şi cinci înfrângeri în 19 meciuri, golaveraj 24-18. Clasamentul arată astfel: 1. U Craiova 1948 - 32p, 2. Viitorul Pandurii Tg. Jiu - 32p, 3. Farul - 32p, 4. ASU Poli Timişoara - 32p, 5. Dunărea Călăraşi - 31p, 6. Metaloglobus - 30p, 7. CS Mioveni - 30p,  8. Rapid - 30p, 9. Csikszereda - 29p, 10. U Cluj - 29p, 11. Petrolul - 28p, 12. Gloria Buzău - 26p, 13. Fotbal Comuna Recea - 22p, 14. Concordia Chiajna - 21p, 15. Ripensia - 21p, 16. Unirea Slobozia - 19p, 17. CSM Reşiţa - 19p, 18. CSM Slatina - 15p, 19. Aerostar Bacău - 10p, 20. Pandurii Lignitul Tg. Jiu - 10p.
 
Toate meciurile din ultima etapă au fost programate în aceeaşi zi, duminică, 28 martie, şi de la aceeaşi oră, 15.00, astfel: Metaloglobus Bucureşti - Rapid, Pandurii Lignitul Tg. Jiu - Unirea Slobozia, Concordia Chiajna - ASU Poli Timişoara, CS Mioveni - Aerostar Bacău, U Cluj - Petrolul Ploieşti, CSM Reşiţa - U Craiova 1948, Ripensia Timişoara - Fotbal Comuna Recea, Csikszereda Miercurea Ciuc - CSM Slatina şi Dunărea Călăraşi - Viitorul Pandurii Tg. Jiu.  
 

„Am încercat să câștigăm la Craiova”

 
Ianis Zicu, antrenorul principal al Farului, şi-a felicitat elevii pentru munca depusă pînă acum în acest campionat şi s-a arătat optimist că echipa va prinde turneul play-off. „Cred că s-a văzut că am încercat să câștigăm la Craiova, nu cred că am evitat să construim în vreun moment. Din păcate, nu am reușit să marcăm, dar sunt bucuros că antrenez o astfel de echipă și am astfel de jucători, care, în decursul unui an de zile, au reușit să facă dintr-o echipă pe care nimeni nu o lua în considerare, o echipă care să pună probleme Craiovei, să vină aici să joace, să nu le dea prea multe șanse. Sunt bucuros că am o astfel de echipă. Cred că am arătat bine, nu ca o echipă speriată în fața Craiovei. Este un stadion frumos, de asta jucătorii s-au apucat de fotbal, să joace pe astfel de stadioane. Mulți dintre ei sper să aibă ocazia să o facă în continuare pentru că sunt băieți serioși, muncesc și merită”, a precizat Zicu.
 

„Un rezultat trebuie să se întâmple”

 
Principalul echipei constănţene este de părere că remiza obţinută în Bănie îi ajută pe „marinari” în cursa pentru play-off. „Am obținut doar un punct, dar este un punct care ne ajută în continuare, pentru că U Cluj este afară, Petrolul este afară, este afară Viitorul Târgu Jiu sau Călărași. Este un punct care ne dă speranțe și așteptăm trei meciuri cu interes. Un rezultat trebuie să se întâmple. Sunt șanse și așteptăm aceste meciuri, pentru că se vor juca sută la sută și nu avem niciun fel de dubiu că se poate întâmpla ceva care să nu fie așa cum sunt regulile de fair-play”, a punctat Ianis Zicu.
 

„Eu nu cred că este o minune”

 
Acesta speră și la puţină șansă în ultima etapă: „Eu nu am considerat că în ultima etapă stăm, am considerat că astăzi am fost, de fapt, primii care am jucat din etapa care urmează. Am jucat noi și acum stăm și ne uităm la celelalte rezultate, așteptând o minune, ca să spun așa. Dar eu nu cred că este o minune, este un lucru firesc și să avem și puțină șansă, la cum am arătat în acest an”.
 

„Echipa a arătat bine”

 
Într-un clasament foarte strâns în ce priveşte lupta la play-off, Zicu a discutat și despre faptul că s-a ajuns ca verdictul să se dea în ultima etapă, deşi situaţia ar fi putut sta diferit.
 
„Este simplu de discutat și am putea să ne legăm de multe lucruri. După ce am văzut ultimele meciuri și ce erori de arbitraj au fost, consider că nici la Slatina nu a fost ceva intenționat. Cred că ori sunt foarte slabi arbitri, ori nu reușesc să gestioneze momentele importante ale meciurilor. Petrolul a ieșit cum a ieșit, Cluj a ieșit cum a ieșit din această luptă. Până la urmă, acele puncte de la Slatina, pe care consider că le-am pierdut…Asta este. Avem 32, doar acestea sunt în clasament și trebuie să ne mândrim cu ele, pentru că ne dau șansa să rămânem în primele 6. Am încredere că ne putem bate pentru promovare în continuare, după ce se va încheia etapa. Sunt mândru de ce s-a întâmplat. Echipa a arătat bine, nu cred că am arătat în niciun moment dezorganizați sau am arătat slăbiciuni, să fim dominați de echipe din Liga a 2-a, care au bugete de 3-4 ori mai mari decât ale noastre”, a menţionat antrenorul Farului.
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
   
Citeşte şi:
 
În cursa către play-off, meciul dintre U Craiova 1948 şi FC Farul Constanţa s-a încheiat la egalitate
 

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii