Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Un adevărat lider“ Căpitanul FC Farul Constanța din noul sezon al Ligii a 2-a este Paul Antoche

ro

29 Aug, 2020 00:00 4733 Marime text
  • Fotbalistul care a purtat banderola în stagiunea trecută, portarul Vlad Muțiu, s-a despărțit de Farul.
  • În ediția trecută a Ligii a 2-a, Paul Antoche a evoluat în 27 de partide, înscriind trei goluri. 
  • Jucătorul a ocupat locuri onorante în două sondaje ale clubului constănțean, al care au votat suporterii.
 
Marți, 1 septembrie, FC Farul Constanța debutează în ediția 2020/2021 a Ligii a 2-a, întâlnind în deplasare Petrolul Ploiești. „Marinarii“ încep noul sezon cu un alt căpitan, mijlocașul Paul Antoche, după ce fotbalistul care a purtat banderola în stagiunea trecută, portarul Vlad Muțiu, s-a despărțit de Farul.


În vârstă de 28 de ani, Paul Antoche și-a prelungit, în luna iunie, contractul cu echipa de pe litoral pe încă un sezon. „Mă simt foarte bine, am un an și jumătate de când sunt la Constanța și am făcut o treabă destul de bună. Din păcate, pandemia a stricat puțin lucrurile, dar sperăm ca în sezonul viitor să nu ne mai împiedice nimic să ne îndeplinim obiectivul care este declarat și pe care toți fariștii îl așteaptă: să readucem Farul pe prima scenă a fotbalului românesc”, a spus Antoche, citat de site-ul oficial al clubului. „Un adevărat lider....“, „Baftă, Paulică!“ sau „Succes! Forța Farul!“, au fost trei dintre mesajele suporterilor.

Cel mai frumos gol din turul sezonului trecut

În ediția trecută a Ligii a 2-a, jucătorul a evoluat în 27 de partide, înscriind trei goluri.  Pe pagina de Facebook a FC Farul Constanţa fanii au fost invitaţi să voteze cel mai frumos gol al echipei din prima parte a sezonului trecut. S-au avansat trei reuşite, iar pe locul întâi în preferinţele suporterilor a fost cea a mijlocaşului Paul Antoche din partida cu CS Mioveni. Confruntarea s-a disputat la Constanţa, pe 26 octombrie 2019, în etapa a 14-a a Ligii a 2-a. Farul s-a impus cu 2-0 (Antoche 4, Kanda 56), administrându-i echipei CS Mioveni (care era pe locul întâi la acea dată) prima înfrângere din campionat! Paul Antoche a înscris cu sut din afara careului, bara-gol, golul său întrecându-le, potrivit votului fanilor, pe celelalte două din sondaj, cel marcat de Antonio Cruceru în meciul de pe teren propriu cu Rapid Bucureşti (3-1 pentru Farul) şi unul dintre cele două ale lui Viorel Lică din victoria de pe litoral cu U Cluj (3-2).

Pe locul doi în topul celor mai buni jucători

În celălalt sondaj al clubului constănţean, privitor la cel mai bun jucător al echipei în prima parte a sezonului 2019/2020, Paul Antoche a terminat pe locul secund, după fundaşul Viorel Lică. Antoche a jucat şi fundaş central la Farul, iar înainte de a veni pe litoral a evoluat la la Petrolul Ploieşti. Alte formaţii din cariera sa sunt Mioveni, Otopeni, Unirea Tărlungeni sau Baloteşti.

Sursa foto: Facebook (FC Farul)

Citește și:

Mijlocașul Paul Antoche continuă la FC Farul Constanța. Contract prelungit

Farul Constanța. Mesaj al unui jucător, reacții ale suporterilor „Îmi doresc contract pe viață pentru tine!“

Golul lui Paul Antoche din meciul cu CS Mioveni, votat cel mai frumos al FC Farul din prima parte a sezonului (galerie foto)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii