Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Superliga. FC Argeș - Farul Constanța „Marinarii“ vor să continue victoriile și să se mențină primii în clasament

ro

11 Feb, 2023 00:00 3161 Marime text

 
  • Farul și FC Argeș s-au întâlni, de curând, pe 10 ianuarie a.c., și într-un meci amical, jucat la la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, în perioada de pregătire precompetițională, partida încheindu-se cu succesul la scor al „marinarilor“.
 
Farul Constanța, prima clasată în Superligă, susține duminică, 12 februarie, meciul din etapa a 25-a, în deplasare cu FC Argeș, iar cuvântul de ordine în tabăra „marinarilor“ este victoria, pentru a se menține în fotoliul de lider, în condițiile în care CFR Cluj, a doua în ierarhie, e la un punct în spatele formației de pe litoral.
 
Meciul din Trivale se joacă de la ora 17.00. Farul conduce în clasament cu 51 de puncte, având 15 victorii, șase egaluri și trei înfrângeri în 24 de partide, golaveraj 47-25. De cealaltă parte, FC Argeș ocupă momentan locul 13 (poziție de baraj), cu 25 de puncte, având șase victorii, șapte egaluri și 11 eșecuri, golaveraj 19-34. „Suntem bucuroși că parcursul bun din acest an continuă. Sperăm să o ținem la fel până la final“, a declarat fundașul Ionuț Larie, căpitanul Farului, după victoria (2-1) cu Universitatea Craiova din etapa a 24-a. „Am revenit pe primul loc și trebuie să continuăm seria pozitivă. Luăm fiecare meci în parte, la victorie, iar finalul sezonului sperăm să ne găsească tot pe primul loc“, a menționat și portarul Marian Aioani. În acest sezon, Farul are cea mai mică medie de vârstă (22,9 ani) dintre toate echipele din Superligă.
 
Pentru partida de la Pitești, în lotul Farului revin atacantul Denis Alibec (golgeterul echipei, cu zece reușite) și mijlocașul Dragoș Nedelcu, absenți în etapa precedentă, din pricina cumulului de cartonașe galbene. 
 
Vezi oferta Superbet pentru duelul cu FC Argeș!
 
Constantin Schumacher, antrenor FC Argeș, este sigur că echipa argeșeană poate furniza surpriza în partida cu Farul. „Vom juca împotriva echipei de pe primul loc, care e cea mai în formă în momentul de față. Ne așteaptă un meci greu, dar sunt sigur că vom avea o evolușie reușită. Suntem optimiști după meciul de la FC Hermannstadt (n.r. 1-1 în deplasare, după ce oaspeții au condus cu 1-0, prin golul lui Garita, din minutul 17), unde băieții au avut o atitudine pozitivă, și-au dorit victoria. Nu s-a putut, dar am jucat bine. Ne așteaptă o serie de foc, cu echipele de pe primele patru locuri, dar vom da totul pentru a acumula cât mai multe puncte. Suntem într-o formă bună, vedem asta și la antrenamente, iar jucătorii străini s-au adaptat. Ne-am pregătit mai mult pe sintetic, nu am intrat pe terenul central, pe iarbă, până ieri (n.r. joi). Sperăm ca, duminică, suprafața de joc să se prezinte bine. FC Argeș poate să furnizeze surpriza în meciul cu Farul, 100%. Vom face totul ca acest lucru să se întâmple“, a spus Constantin Schumacher.
 
„Va fi un meci greu și trebuie să arătăm bine ca echipă. La Sibiu, atitudinea noastră a fost bună, iar acest fapt trebuie să fie un început pentru noi. Fiecare trebuie să dăm totul pentru echipă, ceea ce va fi bine pentru FC Argeș. E o motivație în plus pentru noi că întâlnim liderul, ne-am pregătit bine și sperăm să facem un rezultat bun“, a menționat și jucătorul David Meza Colli.
 
„Vulturii violeți“ au două absențe pentru partida cu Farul, Calcan și Șerban. Echipa din Trivale a anunțat însă un transfer, Wesley Jobello (mijlocaș stânga, 29 de ani), internațional din Martinica, cel care a evoluat ultima oară la UTA, strângând 17 partide în acest sezon pentru Bătrâna Doamnă. Jobello poate evolua și ca mijlocaș dreapta.
 
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
 
Farul și FC Argeș s-au întâlni, de curând, pe 10 ianuarie a.c., și într-un meci amical, jucat la la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, în perioada de pregătire precompetițională. „Marinarii“ s-au impus la scor, 4-1 (3-0). Au marcat Băluță (4), A. Pitu (11), L. Munteanu (19), M. Popescu (64), respective Calcan (88).  

„Farul a început perfect noul an, impunându-se cu 4-1 în amicalul cu FC Argeș disputat la Buftea, după 90 de minute în care diferența ar fi putut fi mult mai mare. Un adevărat recital al constănțenilor mai ales în prima repriză, în care Băluță, Pitu și Munteanu au dus scorul la 3-0 încă din minutul 19. Au urmat alte situații foarte clare de gol și apoi o nouă reușită a lui Mibai Popescu, deși în repriza secundă Farul a schimbat întreaga echipă. Piteștenii au marcat golul de onoare prin Calcan, în minutul 88“, s-a arătat atunci pe site-ul oficial al Farului.
 
Au evoluat:
 
Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi) - R1: Aioani - Sîrbu, Larie, Artean, Kiki - Băluță, Nedelcu, Grameni - Pitu, L. Munteanu, Alibec. R2: Buzbuchi - Baravikas, Bîrzu, M. Popescu, Borza - Casap, N. Popescu, Doukoure - Sali, Morar, Mazilu.
 
FC Argeș (antrenor, Marius Croitoru) - R1: Micle - Tofan, Dobrosavlevici, Brendon, Vianna - Njike, Meza Colli, Târcoveanu - Crețu, Stoica, Bertrand. R2: Straton - Jakolis, M. Constantin, Zebic, Rizzi - Alveus, Mimito, D. Croitoru - Pârvu, Garita, Calcan.
 
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
 
Program etapa a 25-a
 
Vineri, 10 februarie
 
Universitatea Cluj - CS Mioveni 2-2
Rapid București - FCU Craiova 1948 1-2
 
Sâmbătă, 11 februarie
 
UTA - FC Botoșani 3-1
Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-0
 
Duminică, 12 februarie
 
FC Argeș - Farul Constanța (ora 17.00)
FC Voluntari - FCSB (ora 20.00)
 
Luni, 13 februarie
 
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Chindia Târgoviște (ora 17.00)
Petrolul Ploiești - FC Hermannstadt (ora 20.00).
 
Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!
 
Clasament: 1. Farul - 51p, 2. CFR Cluj - 50p, 3. Rapid - 45p, 4. FCSB - 44p,  5. Universitatea Craiova - 44p, 6. Sepsi - 34p, 7. U Craiova 1948 - 31p, 8. FC Botoșani - 30p, 9. Petrolul - 30p, 10. Chindia - 28p, 11. FC Voluntari - 26p, 12. FC Hermannstadt - 25p, 13. FC Argeș - 25p, 14. U Cluj - 24p, 15. UTA - 23p, 16. CS Mioveni - 17p.

În etapele 27, 28 și 29, al căror program a fost anunțat vineri de Liga Profesionistă de Fotbal, echipa de pe litoral va evolua astfel: UTA - Farul (vineri, 24 februarie, de la ora 20.30), Farul - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (marți, 28 februarie, de la ora 20.30) și U Cluj - Farul (vineri, 3 martie, de la ora 20.00). După meciul cu FC Argeș, „marinarii“ vor întâlni, în runda a 26-a, Petrolul Ploiești (la Ovidiu), sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20.00.   
 
• Echipale clasate pe locurile 1-6 la finele sezonului regular intră în play-off (în care se joacă tur-retur, în total zece etape).
• Formațiile de pe locurile 7-16 vor continua în play-out (în care va fi manșă unică, în total 9 etape).
• Cine se clasează pe locul 1 în play-off, campioana României, participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Conference League.
• Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Conference League.
• Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
„Comparația «Ionuț Cojocaru - Denis Alibec de picior drept» cum este?“. Ce a răspuns ultimul debutant în Superligă al Farului Constanța (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii