Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:21 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oină ACS Frontiera Tomis Constanța participă, la Târgu Lăpuș, la turneul regulat al Campionatului Național

ro

04 Jun, 2022 00:00 1169 Marime text

 
  • Primele patru echipe clasate se vor califica pentru cele două turnee play-off, care vor decide campioana României.
 
Turneul regulat al Campionatului Național de oină rezervat seniorilor se dispută în acest weekend, la Târgu Lăpuș, în județul Maramureș.
 
Partidele vor avea loc pe Stadionul Orășenesc, iar intrarea este liberă. În competiție s-au înscris nouă echipe: ACS Frontiera Tomis Constanța (campioana națională en-titre), CS Biruința Gherăești Neamț, CS Izvorul Chiuiești Cluj, CS Olteni Teleorman, CSM Râmnicu Sărat Buzău, CS Dinamic Coruia Maramureș, CS ȘoimiiTârgu Lăpuș Maramureș, CSM Oltenița Călărași și CS Stejarul Pârcovaci Iași. Primele patru echipe clasate se vor califica pentru cele două turnee play-off, care vor decide campioana României. Sâmbătă, 4 iunie, meciurile vor avea loc în intervalul orar 8.30 - 13.00 și 15.00 - 19.00, iar duminică, 5 iunie, se vor juca între 8.30 și 14.00.
 
„Ediția cu numărul 69 a Campionatului Național de Oină Seniori, readuce sportul nostru național pe meleagurile superbe ale Țării Lăpușului, prin nou înființata echipă ACS Șoimii Târgu Lăpuș, continuatoarea tradiției unor echipe din zona, precum Șoimii Rohia. Cu această ocazie se va organiza și prima ediție a Cupei Țării Lăpușului. Premiile vor fi acordate de către Primăria Orașului Târgu Lăpuș și ACS Șoimii Târgu Lăpuș, în urma clasamentului final al Campionatului Național de Oină Seniori - Turneul Regulat“, este un mesaj al Federației Române de Oină, care organizează competiția, în colaborare cu Asociația Județeană de Oină Maramureș, Primăria Orașului Târgu Lăpuș și ACS Șoimii Târgu Lăpuș, alături de parteneri și sponsori.
 
Recent, Frontiera Tomis Constanța a cucerit și Cupa Regelui, competiţie găzduită de stadionul Arcul de Triumf din capitală. Campioană naţională în 2021, ACS Frontiera Tomis a învins cu scorul de 16-12 vicecampioana Biruinţa Gherăeşti (Neamţ), cucerind astfel cea de-a noua ediţie a Cupei Regelui.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Poliția de Frontieră Română)
 
Citește și:
 
Oină
ACS Frontiera Tomis Constanţa a câștigat Cupa Regelui
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii