Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud Constanța „Altceva nu avem în minte - doar momentul când voi vă veți întoarce în tribună”

ro

30 Nov, 2020 00:00 2352 Marime text
 
  • Dinamo a învins HC Dobrogea Sud Constanța în derby-ul etapei a 11-a a Ligii Naționale de handbal masculin. 
 
Dinamo și HC Dobrogea Sud Constanța s-au întâlnit în derby-ul etapei a 11-a a Ligii Naționale de handbal masculin, iar echipa bucureșteană s-a impus cu 22-19 (8-7), continuând să conducă în clasament, cu punctaj maxim.
 
De pe locul doi, pe cât se afla înaintea partidei, HCDS a coborât pe trei, dar la egalitate de puncte cu a doua clasată. În 11 partide disputate în campionat, formația constănțeană are nouă victorii și două înfrângeri. „A fost un meci foarte frumos, disputat, cu alternări la conducere. Am jucat la victorie și trebuia să câștigăm, eu zic că am fost mai buni decât Dinamo. Dar așa a fost să fie, părerea mea este că am pierdut nemeritat”, a declarat la finele meciului cu Dinamo Ionuț Stănescu, președintele HC Dobrogea Sud, potrivit site-ului oficial al clubului. 
 

„Ne-am pregătit doar cu gândul la victorie

 
În același timp, după meciul cu Dinamo, pe pagina de Facebook a HCDS a fost postată o imagine cu suporterii echipei, alăuri de mesajul:
 
„Poate că meritam mai mult sau poate că diferența de pe tabelă e și cea din teren.
Poate că n-am învățat din greșelile din trecut sau poate că doar am avut ghinion.
Poate că, dacă gestionam altfel unele faze din meci, se termina mult mai bine pentru noi.
Poate. În schimb, un lucru e sigur: și pe noi ne doare la fel ca pe voi. Am dezamăgit, nu căutăm scuze și nu mai putem schimba nimic. În cele 6 săptămâni care trecuseră de la ultimul meci ne-am pregătit doar cu gândul la victorie.
Am ales poza asta pentru că altceva nu avem în minte - doar momentul când voi vă veți întoarce în tribună și ne veți susține așa cum nimeni alții nu știu să o facă. Visăm ca în meciul retur să fiți acolo și să ne luăm revanșa”.
 
Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)

Citește și:

„Sub semnul echilibrului” HC Dobrogea Sud Constanța a pierdut derby-ul cu Dinamo
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii