Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce a rămas HC Dobrogea Sud Constanța din partida cu Dinamo? „Așa trebuie abordat fiecare meci“

ro

15 Feb, 2022 00:00 2594 Marime text
 

 
  • Echipa de la malul mării a fost aproape să învingă campioana României, care a condus la pauză la două goluri.
  • Antrenorul HCDS, George Buricea, a comentat și pe marginea arbitrajului, dar a reliefat că, pentru el, contează mai mult modul în care au evoluat elevii săi decât rezultatul final.
  • Ionuț Stănescu, președintele grupării de pe litoral, a remarcat la meciul cu Dinamo spectacolul din Sala Sporturilor, la care au contribuit din plin și spectatorii.
 
Partida de handbal de la Constanța, dintre HC Dobrogea Sud și Dinamo București, campioana României, nu va fi uitată prea curând. „Delfinii“ au fost la un pas de un mare succes, meciul încheindu-se la egalitate, 20-20, după ce oaspeții au condus cu 12-10 la pauză.
 
„Cât de aproape am fost de victorie! Cum s-au bătut tinerii noștri cu vedetele lui Xavi Pascual! Ce atmosferă în tribune! Ce ar fi însemnat golul lui Komogorov, anulat de la masa oficială, în ultimul minut? A fost brigada feminină Năstase / Stancu depășită pe final, din cauza tensiunii partidei? Ce este mai important, rămânem cu mult mai multe decât un egal contra celei mai bune echipe din România, care va da piept cu Barcelona la Sala Polivalentă, în Champions League. Rămânem cu o după-amiază de neuitat la Sala Sporturilor, cu un meci în care am demonstrat încă o dată că îi putem învinge și pe cei mai buni. Rămânem cu o echipă!“, se arată pe site-ul oficial al HCDS.
 
„Ele arbitrează în Liga Florilor, aici e altceva“
 
George Buricea, antrenorul echipei de la malul mării, a comentat pe marginea arbitrajului, dar a reliefat că, pentru el, contează mai mult modul în care au evoluat elevii săi decât rezultatul final.
 
„Am greșit copilărește două-trei mingi, că nu pierdeam meciul, chiar și așa, cu arbitrajul ăsta. Sunt fete și s-au pierdut, nu poți să trimiți două fete să te arbitreze la un derby. Nu sunt misogin. Ele arbitrează în Liga Florilor, aici e altceva. E greu pentru ele. Poate că nu au fost rău intenționate, dar, din păcate, noi rămânem fără două puncte. Dar, nu mă interesează că am făcut egal, că puteam să luăm trei puncte. Rămân cu niște băieți care au «murit» pe teren, pentru mine asta înseamnă mult mai mult decât rezultatul“, a spus Buricea, conform sursei citate.
 
După Dinamo, Minaur Baia Mare
 
Aflată pe locul patru în clasament, cu 41 de puncte, HCDS va evolua în meciul următor, în etapa a 19-a, pe terenul lui Minaur Baia Mare, echipă aflată pe poziția a cincea, cu 40 de puncte. Partida e programată miercuri, 16 februarie, de la ora 15.30 (în direct la TVR 2). „Contra lui Dinamo, am fost foarte aproape de victorie. Am avut un portar foarte bun, am avut apărare. Cu mai mult noroc, poate și câștigam, dar asta e. Noi am jucat bine, asta e cel mai important după două meciuri așa și așa. Plecăm acum la Baia Mare. Nu va fi ușor, dar, dacă jucăm cum am făcut-o contra lui Dinamo, normal trebuie să luăm trei puncte“, a menționat și handbalistul Marin Vegar.
 
„Extraordinară atmosferă!“
 
Ionuț Stănescu, președintele grupării de pe litoral, a remarcat la meciul cu Dinamo spectacolul din Sala Sporturilor, la care au contribuit din plin și spectatorii.
 
„Ne-am bătut și am arătat că suntem o echipă. Am arătat că putem să ne mobilizăm când este greu și vrem să mergem pe linia asta de acum încolo. HCDS - Dinamo a fost poate unul dintre cele mai frumoase meciuri ale noastre din ultimii ani la Sala Sporturilor. Extraordinară atmosferă! Le mulțumesc constănțenilor că au venit la sală pentru a ne susține contra lui Dinamo. Îi așteptăm și pe viitor, să fie alături de noi pentru că HC Dobrogea Sud practică un handbal de calitate și face spectacol. Echipa joacă de la meci la meci mai bine și asta nu poate decât să ne bucure. Îi felicit pe băieții noștri pentru curaj. Așa trebuie abordat fiecare meci din campionat, Acum trebuie să strângem rândurile pentru că avem un meci extrem de important la Baia Mare“, a spus Ionuț Stănescu, citat de site-ul clubului.
 
Pe 7 aprilie, meci în Cupa României
 
După meciul cu Minaur, HCDS revine la Constanța, pentru întâlnirea cu CSM Bacău, din etapa a 20-a, programată duminică, 20 februarie, de la ora 18.00. În continuare, „delfinii“ vor mai întâlni în campionat CSM Alexandria, CSU Din Suceava și Universitatea Cluj, pe teren propriu, și CSM Vaslui, CSM Focșani și Poli Timișoara, în deplasare. Nu în ultimul rând, pe 7 aprilie, în Sala Sporturilor, echipa constănțeană va susține partida din optimile de finală ale Cupei României, cu CSM București.
   
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)

 
Citește și:
 
„Nu doar plecarea lui este un șoc“
La numai 29 de ani, un handbalist de la HC Dobrogea Sud Constanța a pus punct carierei de sportiv
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii