Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța Tânărul Ayar Murtaza, fericit la debutul la seniori. „Un sentiment unic! Visez la acest moment de 11 ani“ (GALERIE FOTO)

ro

28 Feb, 2023 00:00 2814 Marime text
 

 
  • Ayar Murtaza a bifat primele sale minute în eșalonul de elită într-o sală care l-a aplaudat cu căldură și pe tatăl său, Enis Murtaza, pe vremea când acesta evolua la echipa locală.
 
Meciul de handbal CSM Constanța - CSM Vaslui 38-24, din etapa a 19-a a Ligii Naționale, i-a adus debutul la seniori și în primul eșalon, sub culorile formației de pe litoral, tânărului de 17 ani Ayar Murtaza, care a înscris și un gol în partida pe care nu o va uita toată viața sa.
 
„La 17 ani, Ayar Murtaza își face debutul în Liga Zimbrilor, marcând un gol din 7 metri. Tânărul junior născut la Constanța și crescut la grupele de copii sub îndrumarea lui Ionuț Pușcașu și Enis Murtaza, face primul pas spre cel mai înalt eșalon handbalistic al României. Component al loturilor de juniori cât și cel al Diviziei A, Ayar Murtaza ajunge la nivel de seniori iar noi marcăm debutul său ca momentul CELCO al meciului dintre CSM Constanța și CSM Vaslui“, se arată pe pagina de Facebook a CSM Constanța.
 
Handbaliştii Ayar Murtaza şi Alexandru Horneț, convocaţi la lotul naţional de cadeţi al României
 
„Să fii mai bun decât tăticul!“
 
Ayar este fiul fostului handbalist Enis Murtaza, în prezent antrenor, iar tânărul și-a făcut debutul oficial la seniori în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei“ din Medgidia, cea care a găzduit partida cu CSM Vaslui, în condițiile în care Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța a fost ocupată. Enis Murtaza a jucat ca senior la HCM Constanța, Steaua, dar și la echipa din Medgidia, iar peste ani fiul său a bifat primele sale minute în eșalonul de elită într-o sală care l-a aplaudat cu căldură și pe Enis, pe vremea când evolua la echipa locală. De altfel, într-un mesaj de pe Facebook s-a subliniat acest fapt: „În sală la Medgidia ai debutat în Liga Zimbrilor, tot la Medgidia Enis Murtaza a fost, ani buni, liderul echipei noastre, care ajungea în cupele europene. Să fii mai bun decât tăticul!“. „Succes!“ și „Felicitări!“, au fost alte două mesaje de încurajare pentru Ayar. 

„Ai crescut frumos, ai crescut corect, ai crescut liber si fericit. Ești și vei fi asa cum îți dorești să devii, eu sunt lângă tine și voi fi toată viata!“
                                                                                                                                                                                  Enis Murtaza, un tată fericit
 
„Tensiune imensă, dar colegii m-au încurajat“
 
„Mă simt extraordinar! Un sentiment unic! Visez la aceasta de 11 ani, de când practic handbalul. Cu orice echipă aș fi jucat, la fel m-aș fi simțit. Înainte de meci, pentru mine a fost o tensiune imensă, dar colegii m-au încurajat. Coechipierii mei sunt extraordinari, și la seniori, și la juniori. Le mulțumesc că m-au sprijinit în tot ce ma vrut să fac în handbal și să sperăm la cât mai multe victorii și minute jucate. Atmosfera a fosat nemaipomenită“, a declarat Ayar Murtaza.
 
Campion cu HCM Constanța
 
Tatăl său, Enis Murtaza, a început handbalul la vârsta de zece ani, la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 Constanţa, cu antrenorul Vasile Cordoş. Ulterior, a lucrat şi cu Mihail Făgărăşan. La juniori, Enis a obţinut două titluri de campion naţional (unul cu Cordoş, unul cu Făgărăşan pe banca tehnică), la ambele turnee finale, dar şi la un al treilea, în care CSS1 a ocupat doar locul opt (din opt echipe), tânărul centru fiind declarat cel mai bun handbalist! Ca senior, a obţinut tot două titluri naţionale, cu HCM Constanţa, echipă unde a jucat în două rânduri, prima dată fiind antrenat de Mihail Făgărăşan şi Ion Crăciun, iar apoi de regretatul Zoran Kurteş. Enis Murtaza a evoluat şi la Steaua, dar şi la CSM Medgidia, cu Ion Crăciun antrenor. Ultimii doi ani ai carierei şi i-a petrecut la HCM, de unde s-a retras din activitatea de jucător la 32 de ani.
 
„Viitorul este asigurat“
 
Antrenorul Ionuț Pușcașu, membru în staff-ul tehnic al lui George Buricea la echipa de pe litoral, a menționat că scorul final reflectă diferența de valoare dintre CSM Constanța și CSM Vaslui. „A fost un meci bun, în special în repriza a doua. Am început destul de moale partida, apărând o stare de relaxare, dar apoi băieții și-au revenit, iar tabela de marcaj a arătat la final diferența de valoare dintre cele două echipe. Juniorii au evoluat foarte bine, ceea ce arată că la nivelul juvenil al clubului nostru se lucrează foarte bine, iar viitorul este asigurat. Ne-am simțit ca acasă la Medgidia, publicul a fost alături de noi și le mulțumim oamenilor că ne-au susținut. Indiferent unde vom juca, vom da totul pe teren, ca să-i facem fericiți pe fani“, a spus Ionuț Pușcașu.  
 
Revanșă cu CSU din Suceava!
 
Aflată pe locul doi în clasament, cu 44 de puncte, CSM Constanța joacă în etapa viitoare în deplasare cu CSU din Suceava (locul 10, cu 21 de puncte). Partida este programată miercuri, 1 martie, de la ora 19.15, în direct la Pro Arena. „Ne așteaptă o deplasare foarte grea la Suceava, o echipă care nu prea a pierdut puncte acasă. Mergem însă pentru a câștiga, întrucât anul trecut am pierdut locul doi din cauza lor, făcând egal acasă, așa că avem o revanșă de luat. În ce privește partida cu CSM Vaslui, a fost grea, contra unei echipe arțăgoase, așa cum e mereu formația din Moldova. Am intrat greu în meci, am avut multe ratări unu la unu și nu ne-am putut desprinde. La pauză, am avut o ședință, am vorbit și știam ce trebuie să facem. Am zis să rezolvăm meciul cât mai repede, astfel încât să poată evolua toată lumea, și copiii, să marcheze și ei“, a spus pivotul constănțean Daniel Susanu.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Handbal)
 
Citește și:
 
Handbal
Fiul lui Enis Murtaza, Ayar, debut cu gol la seniorii CSM Constanța, în meciul cu CSM Vaslui (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii