Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:00 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe persoane vor primi ajutoare de încălzire. Iată care sunt condițiile

ro

29 Mar, 2021 00:00 2964 Marime text
  • Mai multe persoane vor putea deveni beneficiari ai ajutorului de căldură de la stat
  • Proiectul a fost aprobat de Guvern și urmează să meargă la vot în Parlament
 
Guvernul a aprobat un proiect de lege ce va mări numărul de beneficiari care vor primi ajutoare pentru încălzire în sezonul rece.
 
De asemenea, va fi asigurat un supliment financiar lunar pentru energie, destinat persoanelor vulnerabile pe tot parcursul anului. Proiectul de lege urmează parcursul legislativ, urmând să meargă la vot în Parlament. Se crează premisa pentru ca persoanele cu venituri de până la 810 lei pe membru de familie şi de 1.445 lei pentru persoanele singure să solicite un ajutor pentru încălzire în sezonul rece.

În prezent, veniturile maxime pe baza cărora poate fi solicitat ajutorul pentru încălzire sunt stabilite la 800 lei pe membru de familie şi 1.082 lei pentru persoanele singure.

Guvernul urmăreşte prin acest proiect să stabilească cuantumul ajutoarelor şi în funcţie de veniturile beneficiarilor. Astfel, cei cu venituri mici vor primi un ajutor care va acoperi în întregime cheltuielile cu energia termică, iar cei ale căror venituri se află la limita maximă vor primi o compensare de minimum 10%. 

În funcţie de tipul de încălzire folosit, persoanele vulnerabile pot primi până la:
  • 250 lei/lună pentru gaze naturale;
  • 500 lei/lună pentru energie electrică;
  • 80 lei/lună pentru combustibili solizi şi petrolieri.
Cei care au venituri lunare mai mici de 810 lei/persoană din familie sau 1.445 lei/persoană singură vor putea beneficia de un supliment financiar, pe lângă ajutorul pentru căldură, în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate:
  • 30 lei pentru consumul de energie electrică;
  • 10 lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică;
  • 20 lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri.
Acest supliment pentru energie va fi acordat pe tot parcursul anului, nu doar în perioada noiembrie - 31 martie, așa cum se-ntâmplă în cazul ajutorului acordat pentru încălzire.

Proiectul defineşte consumatorul vulnerabil ca fiind o „persoană singură/familie, care, din motive de boală, vârstă, venituri insuficiente sau alţi factori, ar trebui să beneficieze de măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Consumatorii vulnerabili care sunt vizaţi de acest proiect de lege sunt împărţiţi în următoarele categorii:
  • consumatori vulnerabili din motive de venit;
  • consumatori vulnerabili din motive de vârstă;
  • consumatori vulnerabili din motive de sănătate;
  • consumatori vulnerabili ca urmare a faptului că gospodăria se află în zone izolate.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii