Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Consilierul judeţean Sabrina Maria Nedelcu către protestatari „Care este munca voastră şi cu ce cotizaţi voi la stat? Putorilor!“

ro

02 Feb, 2017 11:50 27562 Marime text

 


Vizavi de protestele de ieri, de la Constanţa, consilierul judeţean Sabrina Maria Nedelcu, reprezentant al Partidului Social Democrat, a postat, astăzi, un mesaj în care vorbeşte despre ceea ce ar trebui să înţeleagă românii din ordonanţele de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. 

În acelaşi timp, Sabrina Maria Nedelcu are şi un mesaj pentru manifestanţi, despre care spune că nu au loc de muncă şi se duc încă de dimineaţă să protesteze. 
 
Practic, România nu este de acord ca, atunci când furi, să fii gratiat şi să poţi returna banii. România vrea să plătească 2.000 de RON pe lună pentru acela care a furat 20.000 de RON. Da tare destepţi sunteti sclipitorilor! Şi poate îmi spuneţi şi mie care este munca voastră şi cu ce cotizaţi voi la stat, ăştia care va duceţi de la 09 dimineaţa la proteste? Putorilor!”, a declarat Sabrina Maria Nedelcu. 

Potrivit declaraţiei de avere completate pe 22 iulie, anul trecut, Maria Sabrina Nedelcu locuieşte în Năvodari, însă nu are nicio locuinţă proprietate personală, nu deţine niciun teren sau vreun autoturism. Mai mult, în conformitate cu datele înscrise în documentul respectiv, consilierul judeţean PSD nu a avut în anul fiscal 2015 niciun venit realizat în urma vreunui loc de muncă, însă a beneficiat de o moştenire din partea Tudorei Nitu, din Nuntaşi, judeţul Constanţa, moştenire estimată la 280.000 de euro.

UPDATE 3, ora 20.48

PSD Constanța îi retrage sprijinul politic Sabrinei Nedelcu. Decizia a fost luată în această seară. 

Citește și

PSD Constanța îi retrage sprijinul politic Sabrinei Nedelcu

UPDATE 2, 14.00

Şi filiala judeţeană a Partidului Mişcarea Populară PMP Constanţa a reacţionat faţă de mesajul Sabrinei Maria Nedelcu. 

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, împreună cu consilierii județeni ai Partidului Mișcarea Populară Constanța, se delimitează de afirmațiile făcute în spațiul public de către consilierul județean PSD, Sabrina Maria Nedelcu. 

Dreptul la manifestații este un drept recunoscut de legislația din România, indiferent dacă aceste proteste sunt sau nu în asentimentul autorităților”, se arată în comunicatul de presă al PMP Constanţa. 


Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, de asemenea, a făcut precizări vizavi de spusele consilierului judeţean. 
 
Consider că este dreptul fiecăruia să își exprime opinia, însă nu pot să fiu de acord cu un limbaj vulgar, inadecvat și jignitor. Declarațiile doamnei Nedelcu, chiar și pe pagina personală de pe o rețea de socializare sunt total nepotrivite. Voi solicita conducerii Partidului Social Democrat să ia măsurile care se impun în situația dată. De asemenea, îi cer domnei Nedelcu să își ceară scuze, în mod public, pentru modul în care a ales să se exprime”, a declarat Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.


UPDATE, 13.50

După mesajul postat pe Facebook de către Sabrina Maria Nedelcu, social-democraţii de la malul mării au transmis mass-media un comunicat încare se dezic de spusele consilierului judeţean. 
 
În urma declarațiilor publice ale doamnei consilier județean Sabrina Maria Nedelcu, PSD Constanța se delimitează ferm de afirmațiile jignitoare la adresa cetățenilor Constanței care și-au exercitat în mod pașnic un drept constituțional. Biroul Permanent Judeţean al PSD Constanța se va reuni în cel mai scurt timp și va decide ce măsuri se impun cu privire la această situație.  Ne cerem scuze pentru declarațiile defăimătoare ale doamnei Sabrina Maria  Nedelcu!”, se aratăîn comunicatul de presă al PSD. 
 

Citeşte şi:

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 02 Feb, 2017 19:53 Mare dreptate aveți doamna Nedelcu,au fost si sunt oamenii in stradă de la ora 9 dimineața pentru ca nu mai sunt locuri de muncă in această țară pentru ca noi tinerii suntem nevoiti să plecăm din țara să muncim pentru un salariu decent,din acestă cauză sunt oameni în stradă de la 9 dimineața.
  • Marangoci Elena 02 Feb, 2017 13:03 Noi suntem putori?Nou astia care muncim pt 1200 lei cate 10 sau chiar 12 ore pe zi?Noi care avem facultati si care din cauza ca nu avem pile ajungem sa lucram prin cafenele si magazine?Noi care olecam in alte tari sa muncim pentru ca in tara noastra nu ne permitem sa ne cumparam case iar chiriile sunt mai mari decat minimul pe economie?Noi suntem putorile pe ale caror bani voi va faceti vile !!In puscarie cu voi ca ne-a ajuns cutitul la os!Voi sunteti putori care dormiti pe banii nostri!!