Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Verdict așteptat de o lună! Când anunță Judecătoria Constanța dacă-l autorizează pe primarul Chițac să desființeze ANL-uri

ro

07 Nov, 2022 15:15 1279 Marime text


Verdictul Judecătoriei Constanța cu privire la cererea primarului Vergil Chițac de a fi autorizat să desființeze lucrările apreciate ca fiind nelegale la unele locuințe ANL din Palazu Mare este așteptat mâine, 8 noiembrie 2022.

Inițial, instanța anunțase că va pronunța soluția pe data de 7 octombrie 2022, dar, între timp, hotărârea a fost amânată de mai multe ori.

Amintim, este vorba despre dosarul înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța sub indicativul 2544/212/2022, în care reclamant este Primarul Municipului Constanța, în timp ce rolul de pârât revine Agenției Naționale pentru Locuințe, iar obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de „autorizare desființare lucrări (Legea 50/1991)“.
 
La baza litigiului se află anumite lucrări de construcții realizate în mod ilegal, spune primăria, în legătură cu unele construcții ANL din cartierul Palazu Mare.
 
La momentul înregistrării dosarului în instanță, reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Constanța au declarat, pentru ZIUA de Constanța că, prin cererea de chemare în judecată din dosar s-a solicitat „obligarea pârâtei la desființarea lucrărilor de construcții realizate în mod ilegal, fără a deține autorizație de construire emisă potrivit Legii nr.  50/1991, republicată, precum și aducerea imobilului la starea initială, așa cum au fost constatate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.50-000577/02.07.2019, la imobilul situat în Constanta, teren aparținând municipiului Constanța, Cartier Palazu Mare-ANL, jud.Constanţa“.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, ea va putea fi atacată la instanța superioară.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii