Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:52 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța, schimbare de termen într-un dosar DNA

ro

03 Oct, 2022 12:10 1290 Marime text


 
Tribunalul Constanța a preschimbat termenul stabilit inițial în dosarul privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța cu Victor Alexandru Ciobotaru.
 
Primul termen fusese stabilit pentru data de 21 octombrie 2022, însă tribunalul a preschimbat termenul de judecată pentru data de 25 noiembrie 2022, ora 10:45.
 
În dosar, UAT Constanta are calitatea de parte vătămată.       
 
Potrivit unor surse, presupusul prejudiciu calculat de DNA ar fi de un milion de lei.
 
Victor Alexandru Ciobotaru este acționar majoritar și administrator al companiei Atlas Consulting & Proiect SRL.
 
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Amintim că în octombrie 2021, asocierea formată din Atlas Consulting & Proiect SRL – Tractebel Engineering SA – SC BIM Design Consulting SRL – SC MC General Construct Engineering SRL, au câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
 
Contractul - în valoare de aproximativ 5.6 milioane de lei fără TVA – a fost atribuit de Primăria Constanța.
 
Această asociere urma să se ocupe de studiu de prefezabilitate, studiu topografic, studiu geotehnic, documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor potrivit certificatului de urbanism, documentații tehnice, proiect tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului în cadrul acestui proiect de construcție al spitalului policlinic.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
UAT Constanta, parte vătămată
Afacerist din București, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii