Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:11 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Municipiului Constanta, nemulțumit că Parohia Sfântul Dumitru a primit drept de proprietate pentru un teren de peste 1.300 de metri pătrați

ro

03 Sep, 2021 00:00 3183 Marime text
 
  • Tribunalul a constatat că Parohia Sfântul Dumitru a dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia de biserică-lăcaş de cult ortodox în suprafaţă construită de 202 mp, casă mortuară, anexă, clopotniţă, lumânărar, troiţă din lemn și anexă.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fost investiți să soluționeze nemulțumirea Consiliului Local Constanta și a Municipiului Constanta prin Primar ocazionată de hotărârea Tribunalului Constanța prin care a constatat, în primă instanță, dreptul de proprietate al Parohiei Sfântul Dumitru pentru un teren de peste 1.300 de metri pătrați, din Constanța.
 
Până în prezent, Curtea de Apel Constanța nu a stabilit un prim termen.   
 
Amintim că în dosarul cu numărul unic 1310/118/2019, prin Hotărârea nr. 1699/2021, completul prezidat de magistratul Crina Mihaela Popescu, de la Tribunalul Constanța, a constatat că Parohia Sfântul Dumitru a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1342 mp situat în Municipiul Constanţa având ca vecinătăţi la nord – strada Ciprian Porumbescu, la est -proprietăţi particulare din strada Ciprian Porumbescu, nr.57 şi strada Dorobanţi, nr.62A, la sud strada Dorobanţi, la vest zona blocuri locuinţe din bd.Mamaia, nr.184-186.
 
Tot atunci, instanța a constatat că reclamanta Parohia Sfântul Dumitru a dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia de biserică-lăcaş de cult ortodox în suprafaţă construită de 202 mp, casă mortuară în suprafaţă construită de 88 mp, anexă în suprafaţă construită de 69 mp, clopotniţă în suprafaţă construită de 14 mp, lumânărar în suprafaţă construită de 17 mp, troiţă din lemn în suprafaţă construită de 7 mp şi anexă în suprafaţă construită de 11 mp.
 
Așa cum precizam și mai sus, decizia Tribunalului Constanța a fost contestată de Consiliul Local Constanta și de Municipiul Constanta prin Primar, la Curtea de Apel Constanța.
 
Decizia Tribunalului a fost luată chiar în ziua în care consilierii locali din oraș votau întoarcerea unui alt teren, de 900 de metri pătrați, în administrarea municipalității, după ce acesta fusese dat în folosință gratuită Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Istoric
 
Potrivit datelor prezentate pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului, Parohia „Sfântul Dumitru“ este situată pe strada Dorobanţi nr. 64 din municipiul Constanţa. Lăcaşul de cult poartă hramul „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie“.
 
Biserica este situată în imediata vecinătate a bulevardului Mamaia. Sectorul parohiei este cuprins între străzile Ion Raţiu inclusiv şi Zorelelor inclusiv, de-a lungul bulevardului Mamaia.
 
Casă transformată în capelă
 
În anul 1937, credincioşii au cumpărat o casă pe care au transformat-o în capelă cu hramul „Sfântul Dumitru“. Ulterior, după numeroase insistenţe la Primăria Municipiului Constanţa, în anul 1947, comunitatea a primit un teren cu o suprafaţă de 2.400 mp, pe strada Dorobanţi, colţ cu b-dul Mamaia. Construcţia a fost demarată în anul 1956 şi s-a finalizat în anul 1958, sub păstorirea părintelui Constantin Creţu. Sfinţirea a fost săvârşită în anul 1960 de către arhiepiscopul Antim Nica al Dunării de Jos.
 
Racla ascunsă pentru a o feri de comunişti.
  
În anul 1998, biserica a fost mărită prin construirea unui pridvor sub păstorirea preotului Roman Gheorghe. Sfinţirea a fost săvârşită în anul 2001 de către Înaltpreasfinţitul părinte Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Biserica are formă de navă cu două turle în partea din faţă. Turlele au fost adăugate după anii 90 pentru că, la momentul realizării construcţiei, autorităţile comuniste au deposedat-o de însemnele creştine şi au interzis turlele pentru a evita vizibilitatea. În anul 2012, ca urmare unor lucrări de renovare, au fost descoperite în clopotniţă, într-o raclă argintată, zece părticele de sfinte moaşte. În raclă, s-a descoperit, de asemenea, şi actul de afierosire emis de către Mănăstirea Vatopedu - Grecia către parohie în anul 1939. Ulterior, după cercetări amănunţite, s-a aflat că racla fusese ascunsă de către preotul Constantin Creţu pentru a o feri de comunişti.
 
Părţi din moaştele mai multor sfinți
 
În raclă s-au descoperit părţi din moaştele următorilor: Sfântul Împărat Constantin Cel Mare (21 mai); Sfânta Mare Muceniţă Varvara (4 decembrie); Sfinţii Doctori fără de Arginţi (1 noiembrie); Sf. Mc. Trifon (1 februarie); Sfântul Apostol Filimon (22 noiembrie, 19 februarie); Sfântul Ierarh Modest (18 decembrie); Sfântul Iacov Ivritul (27 noiembrie); Sfântul Mucenic Noul Teodor (17 februarie); Sfânta Cuvioasa Teoctista (9 noiembrie).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
La Constanța, „Domnul a luat“ un teren, „Domnul a dat“ alt teren pentru o parohie din Arhiepiscopia Tomisului. Avem motivarea judecătorilor
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii