Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pledoarie fără succes Ce le-a spus Mazăre judecătorilor pentru a-i convinge să-l trimită în Madagascar

ro

29 Mar, 2021 00:00 2630 Marime text
  • În toamna anului trecut, autoritățile judiciare din Antananarivo hotărâseră că edilul ar fi fost extrădat ilegal din Madagascar.
  • În ultimul cuvânt, Radu Mazăre le-a cerut judecătorilor, printre altele, „a se avea în vedere documentele primite la dosar, prin care Ministerul Justiției confirmă că a luat cunoștință de faptul că procedura de extrădare din Madagascar este nulă“.
  • De asemenea, Mazăre a menționat și faptul că „în Madagascar i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție“.
  • La data de 4 martie 2021, completul prezidat de magistratul Valentin Mihai, fostul președinte al Secției Penale din cadrul Judecătoriei Constanța, a decis să respingă acțiunea fostului primar.
  • Cazul a ajuns acum la Curtea Supremă, unde va fi analizat la data de 15 aprilie 2021.
Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, condamnat definitiv la nouă ani de detenție în Dosarul Retrocedărilor și adus în țară din Madagascar, a atacat la instanța superioară decizia Curții de Apel București de a-i respinge contestația la executare.
 
Acțiunea sa avea în vedere faptul că, în toamna anului trecut, autoritățile judiciare din Antananarivo hotărâseră că edilul ar fi fost extrădat ilegal din Madagascar.
 
La data de 4 martie 2021, completul prezidat de magistratul Valentin Mihai, fostul președinte al Secției Penale din cadrul Judecătoriei Constanța, a decis să respingă acțiunea fostului primar.
 
Potrivit Hotărârii nr. 53/2021 a instanței din Capitală, document citat pe Jurindex, în ultimul cuvânt, Radu Mazăre le-a cerut judecătorilor, printre altele, „a se avea în vedere documentele primite la dosar, prin care Ministerul Justiției confirmă că a luat cunoștință de faptul că procedura de extrădare din Madagascar este nulă“.
 
De asemenea, Mazăre a menționat și faptul că „în Madagascar i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție“.
 
Înalta Curte de Casație și Justiție a României va analiza la data de 15 aprilie 2021 contestația la executare formulată de Radu Mazăre pentru a fi trimis înapoi în Madagascar, pentru a fi reluată procedura de extrădare care, spune fostul primar, ar fi fost încălcată.
 
Mazăre s-a adresat Curții Supreme după ce, la data de 4 martie 2021, Curtea de Apel București a respins acțiunea sa privind returnarea în statul african.
 

Pledoaria lui Mazăre, în „ultimul cuvânt“

 
În Hotărârea nr. 53/2021, citată pe Portalul Jurisprudenței, se arată următoarele: „contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, menționează că se solicită de către parchet respingerea contestației pe motiv că prezenta contestație la executare este identică cu cea anterioară; or, solicită a se avea în vedere documentele primite la dosar, prin care Ministerul Justiției confirmă că a luat cunoștință de faptul că procedura de extrădare din Madagascar este nulă“.
 
Conform sursei citate, Mazăre a solicitat „a se avea în vedere că motivele de apărare nu au nicio legătură cu motivele din contestația anterioară, cu privire la contestația la executare anterioară, instanța de executare din cadrul Curții de Apel București neavând jurisdicție pentru a analiza procedura în statul Madagascar, acesta fiind motivul pentru care s-a adresat acelui stat, respectiv pentru a aprecia asupra procedurii, ministrul justiției de acolo având un rol activ, fiind persoana care semnează ordinul de extrădare“, potrivit www.rolii.ro.
 
„Contrar celor susținute de parchet, în speță sunt invocate motive noi, existând o hotărâre definitivă în statul solicitat care stabilește în mod definitiv că procedura a fost nelegală, anulând toate înscrisurile în baza cărora s-a operat extrădarea. Solicită a se avea în vedere că, în contestația la executare anterioară, s-a solicitat instanței să constate legalitatea sau nelegalitatea soluției dispuse în statul solicitat, iar în prezenta contestație la executare, se solicită recunoașterea hotărârii străine“, se arată în hotărârea menționată.
 
Totodată, Mazăre a mai spus că în Madagascar i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție.
 

O perioadă pentru a părăsi teritoriul României

 
Anterior, avocatul lui Mazăre a solicitat în fața instanței „recunoașterea hotărârii pronunțate de Tribunalul de Primă Instanță Antananarivo și în urma recunoașterii acestei hotărâri, să se constate că exisă o împiedicare la executare prev. de art.598 alin.1 lit.c C.proc.pen. în sensul că la acest moment nu mai există consimțământul statului solicitat, astfel că se impune aplicarea dispozițiilor art.77, respectiv art.74 din Legea nr.302/2004, cu consecința punerii în libertate a condamnatului, permițându-i o perioadă prevăzută de lege pentru a părăsi teritoriul României în mod efectiv“.
 
În subsidiar, avocatul a solicitat tansferul lui Mazăre, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.302/2004.
 
„Condamnatului nu i s-a dat dreptul la justiție prin hotărârea anterioară, întrucât contestația la executare anterioară a fost declarată inadmisibilă. O nouă contestație care analizează fondul problemelor este admisibilă“, a pledat avocatul.
 
De asemenea, acesta a mai menționat că „au trecut aproximativ 2 ani de la momentul transferării condamnatului în România și nu s-a discutat până la acest moment dacă această detenție este legală în ciuda celor afirmate de acest, respectiv că a fost ținut în mod ilegal în statul străin și că se află ilegal pe teritoriul României“.
 

Extrădarea, rezultatul cooperării româno-malgașe

 
La rândul său, reprezentantul Ministerului Public a cerut să se respingă contestația, „urmând a se avea în vedere că în speță este vorba despre identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări cu cererea de contestație la executare formulată anterior la data de 13.11.2019 de către același condamnat“.
 
În urma deliberărilor, completul prezidat de magistratul Valentin Mihai a decis respingerea acțiunii lui Mazăre.
 
„Nu există niciun dubiu că extrădarea contestatorului – condamnat a fost rezultatul cooperării judiciare dintre România și Republica Madagascar“, se arată în motivarea Hotărârii 53/2021.
 
„Curtea constată că nu există vreo împiedicare la executarea sentinței penale nr.148/10.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr.32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, nefiind incidente dispozițiile art.598 alin.1 lit.c teza a II-a C.proc.pen“, potrivit hotărârii citate pe Jurindex.
 

Sentința este una civilă, nu penală

 
De asemenea, judecătorii au mai arătat că „în legătură cu cererea de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței nr.2625/07.09.2020 a Tribunalului de primă instanță Antananarivo, definitivă la 09.10.2020, contestatorul – condamnat invocă dispozițiile art.147 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală“.
 
„Or, Legea nr.302/2004 are ca obiect re reglementare cooperarea judiciară internațională în materie penală. Cum sentința a cărei recunoaștere se solicită nu este una penală, ci una civilă, nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de contestatorul – condamnat. În plus, din economia reglementării procedurii de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită trebuie să soluționeze conflictul de drept penal, altfel spus să aibă la bază o acuzație în materie penală“, potrivit www.rolii.ro.
 
În întreg acest context, contestația a fost respinsă.
 
După ce Curtea de Apel București a respins acțiunea lui Mazăre, pe rolul Curții Supreme a fost înregistrată contestația fostului primar, cazul urmând să fie analizat la data de 15 aprilie 2021.
 
Citește și:

Radu Mazăre, pastilă amară la Curtea de Apel București
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii