Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:12 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în Constanța! Oficial! Doi bărbați arestați, la cererea DIICOT

ro

14 Jun, 2021 09:33 3065 Marime text
 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au efectuat, la finele săptămânii trecute, patru percheziții domiciliare, în municipiul Constanța, pentru documentarea activității unor persoane bănuite de trafic și deținere de droguri de risc.
 
În urma cercetărilor într-un dosar de trafic de droguri de risc, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța au surprins în flagrant delict un bărbat, în timp ce ar fi vândut cannabis. Ulterior, polițiștii au pus în aplicare patru percheziții domiciliare, în municipiul Constanța.
 
În urma acțiunii, polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, droguri de risc, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 1 cântar electronic de precizie, 1 grinder, 4 telefoane, 1 laptop, 5.200 de lei, 2.550 de euro, precum și alte bunuri cu valoare probatorie. 
 
Procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 24, respectiv 19 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri în vederea consumului propriu, fără drept. Cei doi au fost prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
 
Tribunalul Constanța a decis arestarea celor doi.
 
Iată decizia oficială
 

“Admite propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT ST Constanta. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: TURCU CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi GHIOCEL CRISTIAN-CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, pentru o perioada de 30 de zile, de la data de 11.06.2021 şi până la data de 10.07.2021, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Turcu Cristian şi Ghiocel Cristian-Constantin. Respinge, ca nefondată cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu faţă de Ghiocel Cristian-Constantin respectiv cea de luare arestului la domiciliu/ control judiciar faţă de Turcu Cristian. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă“.

 
Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii