Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:27 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înalta Curte a stabilit când ar putea fi eliberați frații Alexandru și Radu Mazăre. Ce le-au spus cei doi judecătorilor

ro

15 Sep, 2022 10:40 2473 Marime text


Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit data de 26 septembrie 2022 pentru pronunțarea verdictului în legătură cu posibilia eliberare a fraților Alexandru și Radu Mazăre din penitenciar, astfel cum frații au solicitat în contestația adresată Curții Supreme.

Cei doi sunt reprezentanți de avocatul Ioana Focșa, care, potrivit Ziare.com, a solicitat Completului de 5 Judecători suspendarea executării pedepsei, „câtă vreme – mai mult decât aparent – situația s-ar putea schimba. Câtă vreme există posibilitatea ca detenția să se transforme într-una ilegală, se impune suspendarea“, a spus avocatul, referindu-se la situația fostului primar Radu Mazăre.

Totodată, avocatul a solicitat și eliberarea lui Alexandru Mazăre:

„Noi nu am invocat prescripția, am primit achitare pe fond. Cu privire la suspendarea executării pedepsei, arătăm că majoritatea curților de apel au admis în principiu contestațiile și au lăsat inculpații în libertate, unii executând deja doi ani de închisoare“, a spus avocata.

În cuvântul adresat instanței, Radu Mazăre a dat asigurări că „ceea ce am făcut n-o să mai fac, că s-au văzut rezultatele“, răspunzând spuselor procurorilor DNA de ședință, care s-a împotrivit eliberării, făcând referire la episodul fugii în Madagascar.

„Sărut-mâna doamnă Președinte, onorată Curte! Nu mai am ce să completez, că sunt chestiuni terhnice, dumneavoastră le cunoașteți mai bine. În ceea ce privește achitarea prejudiciului, am sechestru de la ANAF pe absolut tot. În ceea ce privește atitudinea procesuală, dacă veți dispune suspendarea executării pedepsei, ceea ce am făcut n-o să mai fac, că s-au văzut rezultatele. Puteți să dispuneți un control judiciar. Am fost educat – și eu, și frații mei – că dacă facem o greșeală față de cineva, să o reparăm“, a spus Radu Mazăre, citat de Ziare.com.

La rândul său, Alexandru Mazăre a arătat și el că poate fi eliberat din penitenciar, precizând că sunt achitate cheltuielile de judecată.

Cei doi frați, Radu și Alexandru Mazăre, se află în prezent în penitenciarul Jilava, arată sursa citată.

Aceștia se află în executarea pedepselor primite, respectiv de nouă ani în Dosarul Retrocedărilor și cinci ani în Dosarul Polaris, în cazul fostului primar Mazăre și de trei ani în Dosarul Campusului Social, în cazul fostului senator Alexandru Mazăre.

Hotărârea privind eventuala eliberare a celor doi frați va fi luată pe 26 septembrie 2022.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii