Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Electrocentrale Constanța SA, la judecată cu Municipiul Constanța prin Primar pentru un teren de nouă hectare. Excepție invocată

ro

25 May, 2022 00:00 1658 Marime text
  • Este vorba despre dosarul 1734/118/2022, caz în care instanța a rămas astăzi în pronunțare pe excepția privind necompetența materială a Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța.
  • Dacă excepția se va admite, au explicat pentru ZIUA de Constanța surse apropiate cazului, dosarul va fi declinat Secției I Civile a aceleiași instanțe.
 
S-au invocat excepții în procesul în care compania Electrocentrale Constanța SA a dat în judecată municipalitatea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului de aproape nouă hectare, din spatele termocentralei!
 
Este vorba despre dosarul 1734/118/2022, caz în care instanța a rămas astăzi în pronunțare pe excepția privind necompetența materială a Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța.
 
Dacă excepția se va admite, au explicat pentru ZIUA de Constanța surse apropiate cazului, dosarul va fi declinat Secției I Civile a aceleiași instanțe.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, este vorba despre un demers în instanță al Electrocentrale Constanța SA, în contradictoriu cu Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.
 
Dosarul are ca obiect revendicarea dreptulului de proprietate al societății Electrocentrale Constanța SA asupra terenului proprietate privată situat în bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 123, din municipiul Constanța, fiind vorba despre suprafețele de teren din spatele termocentralei.
 
Acțiunea este promovată în temeiul art. 563 Cod civil, în contradictoriu cu UAT Constanța și Consiliul Local Municipal Constanța. Potrivit textului de lege amintit, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul“.
 
Teren de 87.508,55 mp
 
„Terenul este în suprafață totală de 87.508,55 mp și se află în patrimoniul societății debitoare“, spun surse oficiale.
 
În același context, surse apropiate cazului au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că terenul în cauză, ce aparține Electrocentrale Constanța SA ar fi fost intabulat în patrimoniul municipiului Constanța în baza unor hotărâri ale Consiliului Legal Constanța.
 
În acest context, reprezentanții Electrocentrale Constanța SA s-au adresat instanței de judecată, pentru soluționarea situației create.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi ulterior atacată la instanța superioară.
 
Compania Electrocentrale Constanța SA se află în insolvență, fiind depus Planul de reorganizare al societății.
 
Electrocentrale Constanţa deține în patrimoniu centrala CET Palas și este principala sursă de alimentare cu energie termică a consumatorilor casnici (cca. 55.000 de apartamente), instituțiilor publice și a agenților economici racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.
 
Dacă se va admite excepția necompetenței materiale a Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța, procesul va continua la Secția I Civilă a instanței.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Nouă hectare de teren de pe bulevardul Aurel Vlaicu, din Constanța, motiv de judecată. Cine sunt părțile
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii