Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:14 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident mortal în Tomis Nord! Șoferul, condamnat inițial, a fost achitat definitiv

ro

01 Mar, 2021 00:00 4277 Marime text
  • Curtea de Apel Constanța a decis la finele săptămânii trecute achitarea șoferului pentru ucidere din culpă. Magistrați au concluzionat că fapta imputată șoferului nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
  • Totodată, Curtea de Apel a respins ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile.

Un conducător auto, de aproximativ 45 de ani, din Constanța, condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, a fost achitat definitiv, de judecătorii Curții de Apel Constanța. Accidentul a avut loc în decembrie 2017, pe strada Cișmelei, în zona Tomis Nord, victima având 85 de ani.

Conform raportului de expertiză tehnică, viteza de deplasare a vehiculului condus de inculpat în premomentul producerii accidentului a fost de 15 km/h, iar starea de pericol a fost generată de pieton prin traversarea drumului public prin alt loc decât cel permis, la 35,5 m de locul special amenajat și semnalizat corespunzător, dar și de către conducătorul auto care a executat o manevră de trecere pe o altă bandă de circulație și o manevră de mers cu spatele fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
 

Oficial

La data de 08 decembrie 2017, în jurul orei 08.41, lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier Constanța, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați prin intermediul serviciului de dispecerat faptul că pe strada Cișmelei, în zona Tomis Nord, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, în accident a fost implicat autoturismul marca Dacia Logan. Pe stradă se aflau parcate autoturisme pe ambele trotuare, iar pe banda a doua era oprit un alt autoturism, în fața căruia inculpatul a oprit autoturismul marca Dacia Logan, pentru a descărca marfă.
 

Loc de parcare

Văzând că s-a eliberat un loc de parcare, inculpatul s-a hotărât să mute autoturismul, sens în care a efectuat manevra de mers cu spatele, trecând în același timp de pe banda a doua pe banda unu și apoi din nou pe banda a doua, schimbul de benzi făcându-se cu scopul de a ocoli autoturismul parcat în spatele său, pe banda a doua.

În timpul efectuării manevrei, s-a angajat în traversarea străzii Cișmelei, la 35 de metri de marcajul pietonal, victima, de 85 de ani, care a fost accidentată de inculpat în zona centrală a străzii, când se deplasa cu autoturismul, cu spatele, de pe banda unu pe banda a doua.

În urma accidentării sale, victima a fost rănită, a fost dusă la spital, unde a decedat.


15 km/h

Conform raportului de expertiză tehnică, viteza de deplasare a vehiculului condus de inculpat în premomentul producerii accidentului a fost de 15 km/h; starea de pericol a fost generată de traversarea pe drumul public prin alt loc decât cel permis, la 35,5 m de locul special pietonul care amenajat și semnalizat corespunzător și de către conducătorul auto care a executat o manevră de trecere pe o altă bandă de circulație și o manevră de mers cu spatele fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.


Vina pietonului

Cu privire la cauza produce rii accidentului, în același raport s-a reținut că angajarea pietonului în traversarea drumului public prin alt loc decât cel permis, în timp ce autoturismul executa manevra de trecere pe o altă bandă de circulație și manevra de mers cu spate, fără să se a sigure, au constituit motivele producerii accidentului.
 

Conducătorul auto trebuia să frâneze

În ceea ce privește posibilitățile de evitare a producerii accidentului, acestea au aparținut inculpatului care, în calitate de conducător auto, trebuia să frâneze autoturismul deoarece timpul care-i era necesar pentru oprire a fost mai mic decât timpul de care a dispus pentru a realiza acest lucru.

Traversarea victimei cel mai probabil prin spatele autoturismului de culoare neagră oprit pe carosabil, nu a permis observarea aceste ia de către conducătorul auto care se angajase în efectuarea manevrei de trecere pe o altă bandă și de mers cu spatele. Accidentul putea fi evitat și de victima, dacă nu se angaja în traversare prin alt loc decât cel permis, potrivit raportului de expertiză tehnică.


Prima condamnare, cu suspendare

Judecătoria Constanța, în primă instanță, a decis condamnarea conducătorului auto la doi ani de închisoare cu suspendare.

Totodată, instanța apreciaat că se impune acordarea de despăgubiri civile pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial încercat de părțile civile, în cuantum totală de zece mii de euro.


Achitare definitivă

Decizia Judecătoriei Constanța au fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a decis achitarea șoferului pentru ucidere din culpă. Magistrați au concluzionat că fapta imputată șoferului nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.


Totodată, Curtea de Apel a respins ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile.


Decizia Curții de Apel Constanța a fost definitivă.


Citește și

Salvatorii de la ISU Dobrogea, anchetați de Parchetul Militar. Nu este prima dată. Să ne amintim de tragedia din aprilie 2014

Două femei și un copil, morți la Ovidiu!
Judecătorii au anunțat una dintre cele mai mari pedepse pentru ucidere din culpă. Rejudecarea, respinsă


Medic anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente. S-a stabilit un nou termen în instanță
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii